Război comercial în Balcani evitat: Croaţia revocă creşterea puternică a taxelor de import

Croaţia a declarat că revocă decizia de a creşte semnificativ taxele de import pentru fructe şi legume pe fondul ameninţărilor venite din partea câtorva din vecinii săi balcanici, care au precizat că vor lua contramăsuri.
O femeie vinde fructe într-o piaţă din Belgrad, Serbia. (Captură Foto)
Andrei Popescu
11.08.2017

Luna trecută, când au crescut taxele, Croaţia a citat necesitatea conformării la standardele UE, susţinând că taxele vor fi folosite pentru a plăti costurile controalelor fitosanitare vamale în cazul fructelor şi legumelor. Taxele au fost ridicate la 2.000 kuna (319 dolari) de la 90 kuna (14 dolari).

Oficialii croaţi au mai declarat că taxele au fost impuse în cazul a 168 de state care nu sunt membre ale UE pentru a îmbunătăţi calitatea importurilor şi pentru a proteja consumatorii, adăugând că nu urmăresc să afecteze economiile vecinilor săi din Balcani, deşi aceştia sunt principalii exportatori de fructe şi legume către Croaţia.

Ministerul croat al Agriculturii a anunţat joi că decizia de a readuce taxele de import la 90 kuna va intra efectiv în vigoare vineri.

Bosnia şi Herţegovina, Macedonia, Muntenegru şi Serbia au emis un ultimatum Croaţiei, cerându-i să renunţe la aceste taxe mărite până la sfârşitul săptămânii sau se va confrunta cu contramăsuri.

Ţările din Balcani susţin că noile taxe croate încalcă acordurile încheiate cu UE înaintea aderării la blocul european, adăugând că acele acorduri le garantează un acces egal la pieţe.

Macedonia, Bosnia şi Herţegovina, Serbia şi Muntenegru nu fac parte din UE, în timp ce Croaţia s-a alăturat Uniunii în 2013.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor