Raport ONU: Sportivele femei au pierdut aproape 900 de medalii în favoarea atleţilor "transgender"
Un nou raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite arată că aproape 900 de medalii care ar fi trebuit să ajungă la sportivele femei au fost acordate în schimb unor bărbaţi biologici care se consideră „transgender”, informează American Greatness.
Potrivit Fox News, raportul a fost realizat de Reem Alsalem, raportorul ONU privind violenţa împotriva femeilor. Concluziile au fost intitulate „Violenţa împotriva femeilor şi fetelor în sport”. Alsalem arată că mai mult de 600 de sportive nu au primit medalii în peste 400 de competiţii din 29 de sporturi diferite, numărul total de medalii pierdute fiind puţin peste 890.
„Înlocuirea categoriei feminine de sport cu o categorie mixtă a dus la un număr tot mai mare de sportive care îşi pierd oportunităţile, inclusiv medalii, atunci când concurează împotriva bărbaţilor”, se precizează în raport.
Informaţiile colectate pentru studiu sunt actualizate până la 30 martie a acestui an.
În cel mai recent exemplu, Ladies Professional Golf Association (LPGA) a aprobat participarea unui jucător de golf de sex masculin la cel mai recent turneu, în ciuda faptului că 275 de jucătoare de golf au semnat o scrisoare deschisă în care denunţau decizia ca fiind nedreaptă faţă de femei.
În altă parte, echipa de volei a Universităţii de Stat din San Jose s-a confruntat cu patru abandonuri din partea echipelor rivale din cauza deciziei luate de a permite unui bărbat să concureze în echipa de fete. Jucătorul, cunoscut sub numele de Blaire Fleming, a trimis recent o minge de volei direct în faţa unei adversare, cu o forţă extrem de violentă, atrăgând atenţia asupra diferenţei de forţă dintre femei şi bărbaţi biologici.
Ca urmare a participării lui Fleming, jucătoarea Brooke Slusser de la San José State a intentat un proces împotriva NCAA, susţinând că a fost forţată să împartă vestiarul şi dormitorul cu Fleming, fără să i se spună că Fleming este un bărbat.
Pe fondul reacţiilor din ce în ce mai vehemente, au existat numeroase eforturi de a lua măsuri drastice împotriva participării aşa-numiţilor „transsexuali” în sport, în cadrul mai multor organisme sportive internaţionale, precum şi în peste 20 de state americane.