Raluca Turcan: PSD nu şi-a asumat niciodată în programul de campanie graţierea şi mutilarea Justiţiei

Raluca Turcan (Florin Chirila/Epoch Times)
Andrei Pricopie
27.01.2017

PSD-ul lui Liviu Dragnea nu şi-a asumat niciodată în programul de campanie pentru parlamentare graţierea şi mutilarea Justiţiei, a declarat vineri, în faţa presei, preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan.

"PSD a propus cel mai populist proiect de buget de după 1989. Este o farsă uriaşă care promite de toate tuturor ca să se realizeze mai uşor şi în tăcere ceea ce PSD nu şi-a asumat niciodată în programul de campanie - graţierea şi mutilarea Justiţiei", a acuzat Raluca Turcan.

Potrivit şefei PNL, partidul pe care îl reprezintă doreşte şi el salarii mai mari pentru profesori, medici şi celelalte categorii de bugetari, la fel cum doreşte şi facilităţi fiscale pentru sectorul privat al economiei.

"Dar totul în mod realist, bazat pe o concepţie liberală de creştere economică prin investiţii, prin susţinerea educaţiei ca generatoare de profesionişti pentru piaţa muncii, prin susţinerea libertăţii economice a sectorului privat. Este exact ceea ce NU face acest proiect de buget al Guvernului PSD", a adăugat Raluca Turcan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor