Raluca Turcan (PDL): Ponta şi-a angajat răspunderea că banii pentru despăgubiri vor fi daţi de alt guvern

Liviu Şerbănescu
18.04.2013

alte articole

Raluca Turcan Deputat PDL
Raluca Turcan Deputat PDL (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
18.04.2013

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a precizat joi că singurul avantaj al legii privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate este că nu presupune nicio responsabilitate financiară pentru Guvern, premierul Victor Ponta angajându-şi răspunderea că banii vor fi daţi de alt guvern.

Într-o conferinţă de presă susţinută la Sibiu, vicepreşedintele PDL, Raluca Turcan, a declarat că “asumarea răspunderii pentru legea retrocedărilor este o mascaradă".

"Legea nu restituie imobilele proprietarilor, decât ca excepţie. Legea nu apară proprietatea, ci creează haos imobiliar. Legea nu aduce dreptate celor care au fost nedreptăţiţi de regimul comunist, ci doar o bătălie pe nişte puncte", a afirmat Raluca Turcan.

"Legea naşte speranţe, dar oferă dezamăgire" şi este "neconstituţională, pentru că restituirea proprietăţii, într-o ţară în care Constituţia garantează proprietatea, trebuie să fie regulă, şi nu excepţie", a mai declarat democrat-liberala.

Raluca Turcan a mai precizat că "Guvernul Ponta oferă proprietarilor puncte până în 2016, urmând ca, în perioada 2017-2024, să se facă plăţi, în tranşe".

"Până atunci, toţi cei care aveau dosare soluţionate şi aşteptau despăgubiri vor fi blocaţi. Blocarea totală a procesului despăgubirilor până în 2016, inclusiv pentru cei cu dosare rezolvate, duce la blocarea cadastrării şi la instabilitatea circuitului civil. Oricum, în România se înregistrează cel mai mic procent de cadastrare din UE. Menţinând acest procent infim de cadastrare a proprietăţilor şi blocând procesul până în 2016 înseamnă haos imobiliar şi instabilitatea circuitului civil", a afirmat vicepreşedintele democrat-liberal.

Singurul avantaj pe care-l are legea pentru care Victor Ponta şi-a asumat răspunderea este acela că "nu presupune nicio responsabilitate financiară pentru Guvern", potrivit Ralucăi Turcan.

"Practic, Ponta şi-a asumat responsabilitatea că banii vor fi daţi de alt guvern. În momentul în care restituirile se fac după 2017 şi până atunci va fi doar bătălie pe puncte acest lucru înseamnă foarte clar că Ponta şi-a asumat răspunderea că practic nu va da niciun ban foştilor proprietari", a adăugat Raluca Turcan.

Foştii proprietari ai caselor naţionalizate care nu pot fi despăgubiţi în natură vor primi puncte în valoare nominală de un leu, raportat la valoarea casei, cu care vor putea achiziţiona prin licitaţie alte imobile sau le vor preschimba în bani, dar după 2017, în limita a 14% pe an din suma punctelor, conform proiectului de lege privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea miercuri, în Parlament.

"Guvernul Ponta îşi bate joc de noi", acuză asociaţiile de proprietari

Într-un comunicat transmis miercuri, asociaţiile de proprietari îşi exprimă "totalul dezacord" faţă de textul legii privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate, pentru care Executivul şi-a asumat răspunderea miercuri în Parlament, acuzând că "Guvernul Ponta îşi bate joc de proprietari".

Legea propusă nu ţine cont de doleanţele celor expropriaţi, transmise Guvernului încă din 20 februarie, la care nu s-ar fi primit răspuns, mai acuză asociaţiilor de proprietari.

"Nu de scuzele premierului avem nevoie, ci de o lege dreaptă, în urma unei dezbateri autentice! Termenele de rezolvare inacceptabil de lungi (10-15 ani), soluţia acordării de puncte, de videolicitaţii, în locul terenurilor/imobilelor confiscate, constituie o batjocură la adresa proprietarilor de drept. Legea serveşte în schimb mafia speculatorilor imobiliari, care vor cumpăra pe preţuri de nimic drepturile proprietarilor care, fiind lipsiţi de mijloace materiale şi cu vârste înaintate, vor alege această soluţie umilă de supravieţuire", relevă comunicatul făcut public miercuri.

Singura speranţă pentru modificarea legii este ca partidele din opoziţie să atace legea la Curtea Constituţională, a precizat semnatara comunicatului, Uniunea Naţională a Asociaţiilor Proprietarilor Expropriaţi - formată din Asociaţia Naţională a Proprietarilor Funciari şi Imobiliari Persoane Fizice şi Juridice din România, Forumul Civic Românesc, Asociaţia Proprietarilor de Imobile Naţionalizate Banat, Asociaţia Proprietarilor Deposedaţi Abuziv de Stat, Asociaţia Proprietarilor din Lacul Văcăreşti şi Asociaţia Obştea Moşnenilor Opreşti-Stăteşti Ţâlea.

Foştii proprietari ai caselor naţionalizate care nu pot fi despăgubiţi în natură vor primi puncte în valoare nominală de un leu, raportat la valoarea casei, cu care vor putea achiziţiona prin licitaţie alte imobile sau le vor preschimba în bani, dar după 2017, în limita a 14% pe an din suma punctelor, conform proiectului de lege privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament.

Legea stabileşte că ultima tranşă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate, astfel încât suma totală să poată fi achitată într-un interval de şapte ani, calculat din 2017.

PDL va contesta proiectul la CCR

În ceea ce-i priveşte pe foştii proprietari de imobile naţionalizate ale căror dosare au fost deja soluţionate, aceştia vor primi despăgubiri în numerar în termen de cinci ani, începând cu ianuarie 2014, în tranşe anuale egale al căror cuantum nu poate fi sub 5.000 lei.

Noua lege privind imobilele naţionalizate nu-i va afecta în niciun fel pe foştii chiriaşi care au cumpărat astfel de imobile în baza Legii 112/1995 şi nu vor exista cazuri în care aceştia să fie scoşi din casă de fostul proprietar, deoarece vor fi acordate despăgubiri, a mai precizat premierul Ponta.

Guvernul a acceptat marţi şapte amendamente la Legea imobilelor naţionalizate, prin care limitează punctele pentru cumpărătorul de drepturi litigioase, dar schimbă condiţia de modificare a categoriei terenului pe izlazul comunal şi nu mai tratează chiria către proprietarul unui spital/şcoală ca plată lunară.

În cursul zilei de miercuri, liderul PDL Vasile Blaga a afirmat că premierul Victor Ponta şi-a angajat răspunderea pe legea privind retrocedările într-un "stil demagogic perfect", deoarece problema rămâne să fie rezolvată de guvernele viitoare, după alegerile din 2016, menţionând că PDL va contesta proiectul la CCR.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor