Raluca Prună: "În mandatul meu nu am să propun o lege a graţierii"

Legea promovată de Raluca Prună, potrivit căreia deţinuţii care au parte de condiţii necorespunzătoare vor primi trei zile de libertate pentru fiecare 30 executate, a stârnit ample controverse în rândul sindicaliştilor din penitenciare care susţin că avem de-a face cu o graţiere mascată. În replică, ministrul dă asigurări că nu este acesta cazul.
Raluca Prună (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
14.11.2016

Prezentă la o dezbatere despre instituirea mecanismului compensatoriu în zile considerate executate din pedeapsă pentru condiţiile de detenţie necorespunzătoare, ministrul Justiţiei Raluca Prună a ţinut să sublinieze că în mandatul său nu va propune o lege a graţierii.

"Cred că nu am fost un ministru deloc timid în a spune că niciodată în mandatul meu nu o să propun o lege a graţierii, pentru că o lege a graţierii, care a mai fost propusă, nu ar fi ceva nou nici măcar în România, nu adresează cauza. Deci, dacă noi graţiem mâine pe toată lumea, să spunem că avem o vocaţie umanistă teribilă şi spunem că mâine toată lumea iese din penitenciar, penitenciarele rămân în aceleaşi condiţii de precaritate. Deci, nu ne adresăm cauzei, ci efectului. Avem exemplul Cehiei, în nouă luni s-ar umple din nou", a declarat Raluca Prună, citată de Agerpres.

Potrivit ministrului Justiţiei, în respectivul act normativ, despre care unii dintre sindicalişti au acuzat că presupune practic o graţiere colectivă, s-a mers, de fapt, pe logica legislaţiei în vigoare, exact ca la zilele câştigate prin lucrări ştiinţifice şi cercetare.

"Noi am mers în logica articolului 96 şi credem că zilele câştig pentru lucrările ştiinţifice, cercetare, invenţii, muncă nu sunt o graţiere mascată, ele duc, sigur, la o deducere din pedeapsa pronunţată de o instanţă, fără ca acest lucru să fi ridicat până acum, după ştiinţa mea, aici sau în lume problema că ar fi o chestiune de graţiere mascată", a adăugat Raluca Prună.

Preşedintele Sindicatului Omnia, Sorin Dumitraşcu, a afirmat anterior că orice act normativ care presupune eliberarea condiţionată a deţinuţilor reprezintă o graţiere colectivă.

"Considerăm că este un act de graţiere colectivă mascată. Orice act normativ care presupune eliberarea condiţionată anticipată a deţinuţilor, oricum i-am spune şi orice mecanism am pune în spate, este un act de graţiere colectivă. Nu avem o problemă cu asta, soluţiile juridice aparţin Ministerului Justiţiei, însă noi trebuie să precizăm că orice act de genul acesta are efecte negative", a opinat Sorin Dumitraşcu.

Conform proiectului de lege, deţinuţii care au parte de condiţii necorespunzătoare în închisoare vor primi trei zile de libertate pentru fiecare 30 executate.

În actul normativ se menţionează că spaţiul necorespunzător de detenţie pentru cei aflaţi în executarea unei pedepse privative de libertate este acela mai mic sau egal cu 3 mp/deţinut, iar măsura de compensare este una temporară şi îşi încetează aplicarea la data de 31 decembrie 2022.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor