A început circul! Ploaie de jigniri în campania electorală. Ponta îl face pe Băsescu "ticălos"
alte articole

Fostul premier Ponta îl cataloghează pe Băsescu drept un ticălos egocentric şi trădător, în replică la faptul că fostul preşedinte l-a numit pe Crin Antonescu "maimuţă odioasă." Erijându-se în apărător al demnităţii lui Antonescu în locul PNL, Ponta răspunde cu insulte la insulta lui Băsescu, profitând de ocazie pentru a arunca săgeţi şi înspre Klaus Iohannis.
"Pentru că nu pot să aştept să reacţioneze PNL o fac eu:
Orice jignire de la Traian Băsescu este de fapt un compliment - Băsescu este cel mai lipsit de caracter, onoare, patriotism dintre toţi cei care au fost până acum şefi ai Statului Român - un ticălos egocentric şi trădător!
Modul lui Băsescu de a face politică este acum urmat de hateri, postaci, impostori politici şi chiar (din păcate din ce în ce mai des) de Dl Klaus Iohannis ! Ar fi fost extraordinar de bine pentru România ca Preşedintele Iohannis să să inspire de la Crin Antonescu şi nu de la Băsescu ...
Dincolo de disputele pe care le-am avut cu Crin pot oricând să pun mâna în foc pentru faptul că este un om onest, carismatic şi bine intenţionat! Şi care a fost orice, dar nu o marionetă a Serviciilor şi "analiştilor" Propagandei !
Şi ca să parafrazez - unde scuipă Băsescu pe Crin îl sărută oamenii din această ţară!", scrie Ponta pe Facebook.
Reamintim că vineri, fostul preşedinte Băsescu a rememorat alianţele PSD - PNL, lansând cu această ocazie o jignire la adresa lui Crin Antonescu:
„PMP are o şansă extraordinară de a dovedi că este altceva decât PNL şi PSD. Cele două partide au pe conştiinţă tot ce-a fost mai anti-democratic de la Revoluţie încoace. Suspendarea din 2007 au făcut-o împreună, au pus temporar la Cotroceni cea mai odioasă maimuţă, pe Crin Antonescu. Au reuşit să facă din justiţie un cal de bătaie, în mod nejustificat”, a declarat Băsescu, citat de pressaleert.ro.
O zi mai târziu, Băsescu a recidivat, încadrându-l şi pe Dacian Cioloş la categoria maimuţe. Mai multe informaţii aici