Putin acuză Kievul şi avertizează că va răspunde acţiunilor NATO
alte articole
Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat, joi, că Rusia va răspunde mobilizării NATO din jurul graniţelor sale şi a acuzatul guvernul de la Kiev de ”crime serioase” împotriva ”forţelor separatiste” din estul ţării.
Putin a ţinut o conferinţă de presă televizată în cadrul căruia a răspuns mai multor întrebări cu privire la criza din Ucraina, subiectul principal al negocierilor de la Geneva. Rusia, Statele Unite, Ucraina şi Uniunea Europeană vor dezbate timp de două zile situaţia din Ucraina.
În timpul conferinţei, Putin a acuzat guvernul de la Kiev că a comis ”o crimă serioasă” când a trimis trupele armate să reprime ”revoltele separatiste din estul ţării”.
Ultimul incident armat din Ucraina, un atac al forţelor pro-ruse asupra unei baze militare ucrainene, s-a soldat cu patru decese şi 12 răniţi. Serviciile Secrete Ucrainene au dovedit că ”revoltele separatiste” sunt coordonate şi întreprinse de serviciile speciale ruseşti în cooperare cu armata rusă.
Sudul şi estul Ucrainei au fost parte din Uniunea Sovietice, a precizat Putin, făcând o aluzie la faptul că aceste teritorii vor fi parte a Rusiei în viitorul apropiat.
Totuşi, Putin a mai explicat că ar vrea să obţină aceste teritorii în urma unei decizii politice, probabil în urma negocierilor de la Geneva, printr-o posibilă federalizare a Ucrainei. În caz contrar ”parlamentul de la Moscova l-a autorizat să folosească armata însă speră că nu va trebui să-şi exercite acest drept”.
Centrul de Informaţii al Kievului a semnalat că există un flux masiv de cetăţeni ruşi care se deplasează în regiunea transnistreană prin Chişinău. Cetăţenii veniţi din Rusia au o constituţie sportivă şi călătoresc în grupuri.
Conform legislaţiei Republicii Moldova, Tiraspol nu poate să organizeze un referendum. Totuşi, Sovietul Suprem de la Tiraspol a cerut anexarea la Rusia în baza unui ”referendum” efectuat în 2006.
Negocierile pe tema Ucrainei au început joi la Geneva şi vor dura două zile.