Putem ieşi din cultura intoleranţei?

Nu demult, "a patra putere în stat" a reuşit să transforme dispariţia marelui regizor Sergiu Nicolaescu într-un spectacol mediatic de calitate îndoielnică.
(photos.com)
Augustin Enescu
12.01.2013

Nu demult, "a patra putere în stat" a reuşit să transforme dispariţia marelui regizor Sergiu Nicolaescu într-un spectacol mediatic de calitate îndoielnică.

În astfel de momente, oamenii ar fi vrut să participe la o slujbă religioasă, să aprindă lumânări, să-şi exprime public durerea şi de ce nu, să meargă puţin şi la pomană. Acesta era Sergiul lor, al celor mulţi. Dar toate astea nu aveau să se întâmple, deoarece Sergiu al nostru a avut dorinţa de a fi incinerat, iar intoleranţa nativă faţă de tot ceea ce este atipic a făcut ca scenariul să fie un altul.

Dreptul de a-ţi alege modul în care parcurgi ultimii paşi în această lume a dat naştere în societatea noastră pseudo-medievală celor mai diverse reacţii. Unii au mers până la extreme, spunând că incinerarea echivalează cu sinuciderea, alţii şi-au exprimat indignarea că nu se respectă anumite tradiţii specifice locului. Unii au considerat, că dacă Isus a fost îngropat, aşa ar trebui să se întâmple cu toţi urmaşii săi. Dar Isus nu i-a învăţat pe oameni cum să execute ceremonii funerare, ci cum să devină mai buni. Ceea ce a transmis sunt norme pentru comportamentul uman.

Dacă modul în care se desfăşoară înmormântarea a devenit criteriul de a stabili valoarea cuiva, atunci ne putem întreba, cine este oare mai bun: un criminal care a fost îngropat cu respectarea exactă a unui ritual religios, sau un om care a lăsat în urmă o operă valoroasă, dar care a ales să fie incinerat?

Dar nefericitul eveniment nu a făcut decât să scoată la iveală faptul că trăim într-o cultură a intoleranţei. E atât de prezentă încât am ajuns să nu o mai sesizăm. La ştirile de dimineaţă respirăm intoleranţă, la prânz o mâncăm cu polonicul iar spre sfârşitul zilei înotăm în ea. O vedem la aproape toţi demnitarii, indiferent de coloratura politică. O simţim la serviciu, ne izbim de ea când exprimăm idei neagreate de vecinul nostru. Ştirile cu monştri de la ora cinci pornesc şi ele din acelaşi numitor. Nici în familie nu scăpăm de ea, iar dacă ne uităm în minţile noastre vedem că nu lipseşte nici de acolo.

În universul lăuntric, comunismul ne-a transformat în mici dictatori, care iată, după un sfert de secol nu reuşim să depăşim nivelul monologului personal. Într-o lume cu milioane de discursuri paralele nu trebuie să ne mirăm că relaţiile interumane au devenit aşa cum le ştim. Ne întrebăm cât vor mai putea funcţiona în felul acesta şi unde va ajunge întreaga societate.

În universul lăuntric, comunismul ne-a transformat în mici dictatori, care iată, după un sfert de secol nu reuşim să depăşim nivelul monologului personal. Într-o lume cu milioane de discursuri paralele nu trebuie să ne mirăm că relaţiile interumane au devenit aşa cum le ştim. Ne întrebăm cât vor mai putea funcţiona în felul acesta şi unde va ajunge întreaga societate. Războaiele din Balcani sau tragediile din fosta Uniune Sovietică par a fi doar începutul.

Dacă vrem cu adevărat să ieşim de aici, nu trebuie să aşteptăm miracole. Cu puţină bunăvoinţă, să îndrăznim să fim noi, cei care facem primul pas şi să-l acceptăm şi pe cel care nu gândeşte ca noi. Şi poate că el va face atunci următorul pas.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor