"PSD trece cu tancul peste democraţia românească!" Deputată USR acuză bătaia de joc din Parlament

"Răspundem la întrebări după ce votăm!", i-a răspuns deputatul PSD Leonardo Badea, deputatei USR care a îndrăznit să pună întrebări pe tema bugetului Camerei Deputaţilor înainte de a-l vota.
Loredana Diacu
18.01.2017

alte articole

Vot pe Legea Bugetului în Parlament, 16 decembrie 2015 (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Loredana Diacu
18.01.2017

Reprezentanţilor partidelor din comisia de Buget a camerei inferioare a Parlamentului li s-a cerut să voteze bugetul Camerei Deputaţilor fără să se poată documenta anterior, fără documente justificative şi fără să li se răspundă la întrebări, susţine deputata Uniunii Salvaţi România, Cosette Chichirău.

Potrivit acesteia, deşi singurul proiect pe ordinea zilei de marţi a comisiei pentru buget a Camerei Deputaţilor era bugetul Camerei, deputaţilor li s-a trimis spre a se "documenta", o singură pagină, în care suma totală alocată cheltuielilor camerei era de 299 de milioane de lei. Desigur, pagina cu pricina nu era însoţită de documente justificative, fără explicaţii.

În şedinţa comisiei, numerele însă s-au schimbat, susţine Chichirău, catalogând ceea ce se întâmplă drept o bătaie dejoc.

Când intrăm în şedinţă, se prezintă cu totul alte numere! Numere mai mici, ceea ce e bine, dar cu totul diferite. Asta înseamnă că nouă - celor din opoziţie - ni s-a cerut să votăm pe o sumă de sute de milioane de lei de la un minut la altul. Am luat cuvântul şi am spus că este inacceptabil ce se întâmplă, că s-a făcut asta la fiecare şedinţă şi că trebuie să se oprească. Este o bătaie de joc la adresa deputaţilor din opoziţie şi la adresa poporului român.

Documentul nou se află aici: http://www.cdep.ro/pdfs/buget/2017/BugetCDEP2017.pdf cu o dată falsă (14 ian). Cel vechi, trimis nouă şi până acum câteva ore aflat la exact acelaşi link de mai sus, îl vedeţi în imaginea de mai jos, arată deputata.

Proiect de buget al Camerei Deputaţilor pe 2017 (Facebook)
Proiect de buget al Camerei Deputaţilor pe 2017 (Facebook)

Cosette Chichirău mai precizează că a solicitat documentele justificative însă nu i s-au dat, iar preşedintele comisiei, PSD-istul Leonardo Badea a introdus procedura de vot.

Răspundem la întrebări după ce votăm!” i-a spus Badea deputatei, după ce aceasta a susţinut că este imposibil să se voteze când sunt încă întrebări importante fără răspuns.

I-am întrebat pe cei de la PSD dacă votează în cunoştinţă de cauză sau pur şi simplu habar n-au ce fac şi pentru ce ridică mâna. Au zis că da, ei ştiu pentru ce votează. I-am întrebat câte persoane intră în calculul bugetar de 178.664.000 lei pentru cheltuieli de personal. Nu mi s-a răspuns. A zis cineva de la PSD că ei nu sunt şcolari şi că nu trebuie să răspundă. Apoi Badea a făcut afirmaţia şocantă:

"Noi ştim, dar nu trebuie să vă spunem şi vouă!"

Şi cu asta basta. S-a votat bugetul Camerei Deputaţilor. PSD trece cu tancul peste democraţia românească", adaugă Chichirău.

Deputata USR mai precizează că a solicitat să i se dea documentele justificative în termen de 48 de ore, în format electronic şi editabil.

Avem dreptul să ştim cum sunt cheltuiţi banii publici, mai ales că în curând va veni pe ordinea de zi un proiect de buget mult mai mare, bugetul României", adaugă aceasta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor