PSD îl susţine pe Ovidiu Miculescu pentru un nou mandat în fruntea Radioului Public - surse
alte articole
PSD îl va susţine pe actualul preşedinte - director general al Radioului public (SRR), Ovidiu Miculescu, pentru un nou mandat în Consiliul de Administraţie (CA), tot pentru această funcţie, au precizat, luni, surse politice pentru Mediafax, în contextul în care Plenul Camerei Deputaţilor şi cel al Senatului se vor reuni în următoarea perioadă pentru a numi un nou Consiliu de Administraţie al SRR.
În prezent, Consiliul de Administraţie al Radioului Public este format din: Ovidiu Miculescu (preşedinte-director general al SRR), Demeter Andras, Doina Tănase, Mihai Voicu, Mirela Ioana Fugaru, Ileana Savu, Ducu Bertzi, Ana Florea, Adelina Rădulescu, Maria Ţoghină, Adrian Moise şi Bogdan Hossu (ultimii doi din partea salariaţilor SRR).
Numirea membrilor în Consiliul de Administraţie al SRR este însă puternic contestată în acest an. Joi, SRR a organizat alegeri pentru desemnarea, prin vot, a celor doi reprezentanţi ai salariaţilor în CA (restul membrilor urmând să fie numiţi în baza algoritmelor politice). Alegerile au fost însă contestate de Federaţia Română a Jurnaliştilor Mediasind, care a reclamat fraudarea alegerilor şi a solicitat instituţiilor abilitate ale statului, Ministerul Public şi Ministerul de Interne, să ancheteze modul în care au fost organizat scrutinul.
În data de 6 iunie 2014, Sindicatul Unit al Salariaţilor Radio România a sesizat organele de poliţie după ce mai mulţi angajaţi ai Radioului Public au semnalat faptul că buletinele de vot erau numerotate astfel încât administraţia putea să cunoască cine şi cum a votat. Potrivit art.19 litera d din Legea nr.41/ 1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziunii, votul salariaţilor pentru desemnarea reprezentanţilor în CA ar trebui să fie secret.
Mai mult, cu trei zile înainte de alegeri, Consiliul Director al SRR a modificat Regulamentul de desfăşurare a alegerilor, limitând dreptul angajaţilor de a-şi propune candidaţii şi implicit de a-şi alege reprezentanţii şi din afara instituţiei, aşa cum prevede legea, fapt ce a generat proteste din partea Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor, Active Watch, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul de Resurse Juridice şi FRJ Mediasind, care au cerut Comisiilor de Cultură ale Parlamentului să reinstaureze legalitatea în SRR.
Decizia de modificarea a regulamentului pare să îl fi vizat în special pe Adrian Valentin Moise, liderul Sindicatului Unit al Salariaţilor - Radio România (SUS-RR) şi membru în Consiliul de Administraţie al SRR, pe care directorul general al SRR, Ovidiu Miculescu nu îl mai vrea în CA. Împotriva lui Moise, lider sindical de mai bine de 20 ani, a fost declanşată o adevărată "campanie de represiune" în 2013, după ce acesta şi sindicatul condus de el au protestat împotriva măsurii de a reduce salariile cu 25% şi, mai ales, după ce au sesizat ANI în legătură cu o posibilă situaţie de incompatibilitate a Preşedintelui-Director General Miculescu, numit în funcţie de PSD şi susţinut, conform unor investigaţii media, de Victor Ponta.
Contractul de muncă al lui Moise a fost desfăcut la scurt timp după ce liderul sindical a declarat la Bruxelles, în cadrul unei dezbateri pe tema libertăţii presei organizată de mai mulţi membri ai Parlamentului European în jurul raportului MCV pe ţară, că numirile în funcţiile de conducere în cadrul SRR şi TVR se fac pe criterii politice şi că Ovidiu Miculescu a fost un colaborator al fostei Securităţi, sub numele de cod "Adrian".
În consecinţă, dacă modificarea regulamentului SRR rămâne în vigoare, teoretic Moise nu mai poate fi ales în CA.
Ovidiu Miculescu, preşedinte SRR
Ovidiu Miculescu a fost validat de Parlament ca preşedinte-director general al SRR pe 3 iulie 2012, fiind susţinut pentru această funcţie de PSD şi, conform unor investigaţii media, de Victor Ponta personal. Miculescu ar fi nu doar amic cu Ponta ci i-ar lega legături de afaceri vechi. Conform jurnalistului de investigaţii Dan Badea, Ovidiu Miculescu a fost adjunctul lui Victor Ponta la FUNDAŢIA SECOLUL XXI, condusă de Victor Ponta (preşedinte) şi Ovidiu Miculescu (vicepreşedinte) – acţionar majoritar la Radio 21.
Soţia lui Ovidiu Miculescu este Simona Miculescu, ambasadorul României la ONU, a cărei carieră a fost propulsată în anii 2000-2004 de părintele PSD-ului, Ion Iliescu. În aceeaşi perioadă, soţul său, Ovidiu, îl servea cu credinţă pe Adrian Năstase, atotputernicul premier PSD.
Miculescu s-a bucurat şi de încrederea lui Dan Voiculescu, un alt colaborator al fostei Securităţi conform CNSAS, fiind numit până în 1996, şef al Biroului Antena 1 la Washington DC. Ulterior, până în 1998, a fost director executiv al postului ante-menţionat.