Ana Birchall: Nu protestăm împotriva justiţiei. Protestăm împotriva unui număr de telefon

Fostul ministru al Justiţiei, Ana Birchall, reaminteşte, într-o postare pe Facebook, că protestele ce au loc în toată ţara după documentarul Recorder nu sunt împotriva Justiţiei ci, dimpotrivă pentru apărarea ei de celelalte puteri care vor să o transforme într-o unealtă.
Cetăţeanul nu are cum ataca Justiţia, reaminteşte de asemenea Birchall, în condiţiile în care capii Justiţiei acuză un atac concertat şi orchestrat de politic la adresa magistraţilor, dar el are dreptul să se revolte când Justiţia nu mai funcţionează pentru el.
Redăm postarea Anei Birchall:
"Noi nu ieşim în stradă împotriva justiţiei.
Ieşim în stradă pentru justiţie.
O apărăm de celelalte puteri care vor să o transforme într-o unealtă.
O apărăm şi de cei din interior care au acaparat-o şi o folosesc pentru ei, nu pentru cetăţeni.
Justiţia nu trebuie protejată de cetăţean.
Cetăţeanul este beneficiarul justiţiei.
Justiţia trebuie să lucreze pentru cetăţean.
Cetăţeanul nu are cum să atace justiţia.
Dar are dreptul să se revolte atunci când justiţia nu mai funcţionează pentru el.
Când vede că nu legea contează, ci „numărul de telefon potrivit”.
Protestul de acum este PENTRU justiţie.
Şi pentru cei aproximativ 700 de oameni din sistemul judiciar – mulţi încă în activitate – care au avut curajul să se expună public, să-şi pună cariera în pericol, doar pentru ca justiţia să poată funcţiona normal. Pentru ca ei să-şi poată face meseria în folosul cetăţeanului.
Vrem ca aceşti oameni să ştie un lucru clar: nu sunt singuri.
Cineva îi vede.
Cineva îi aude.
Noi, cetăţenii, îi apărăm.
Când justiţia ajunge să funcţioneze pe baza de
„cunoşti pe cineva?”,
românii au tot dreptul să răspundă cu: „da — ne cunoaştem între noi,
dar nu răspundem la numărul de telefon al Liei Savonea”.
Ştiu ce înseamnă să devii o ţintă.
Ştiu asta din propria experienţă.
Ştiu ce înseamnă să fii expus, atacat, marginalizat, demonizat doar pentru că, ani la rând, ai avut curajul de a spune adevărul: că Lia Savonea este toxică pentru sistemul judiciar şi că, împreună cu gaşca ei, asaltează justiţia şi o deturnează de la menirea sa de serviciu public.
Cei care au capturat justiţia vor încerca să-i elimine pe cei care vorbesc.
Exact de aceea noi trebuie să fim scutul lor.
Trebuie să-i ajutăm să refacă încrederea din interior.
Să eliberăm instituţiile capturate de politică furtului.
Să facem ca CSM-ul să nu mai fie apărat ca fiind un sindicat al celor certaţi cu legea, ci o instituţie care apără şi garantează independenţa justiţiei şi dreptul cetăţeanului la adevăr şi dreptate.
Pentru că justiţia nu aparţine unor grupuri.
Justiţia aparţine cetăţenilor. Justiţia este un serviciu public, iar România trebuie scoasă din ghearele corupţiei organizate!
Exact de aceea trebuie să fim acolo.
Pentru ei. Pentru noi. Pentru o justiţie funcţională.
Nu protestăm împotriva justiţiei. Protestăm împotriva unui număr de telefon", scrie, pe Facebook, Ana Birchall.