Protestele din Bulgaria l-au speriat pe Putin

Epoch Times România
28.02.2013

Preşedintele rus a ordonat doar o creştere de 6% la energie electrică, apă şi încălzire

Preşedintele rus Vladimir Putin a fost surprins de protestele din Bulgaria faţă de costul ridicat al energiei electrice şi termice, care au dus la căderea guvernului. Putin a convocat luni o reuniune specială cu privire la modul în care sunt stabilite preţurile pentru sectorul imobiliar şi de utilităţi. El este nemulţumit de tensiunile în creştere în legătură cu acest subiect, a raportat mass-media rusă.

Una din instrucţiunile date participanţilor a fost dezvoltarea unei legături între reglementarea tarifelor şi solvabilitatea reală a cetăţenilor. Acest lucru ar limita majorarea preţului la energie la maxim 6% şi asumarea mai multor costuri decât "Gazprom" şi companiile energetice.

Business Edition RBK a comentat că "acordarea unei atenţii deosebite preţurilor utilităţilor de către preşedinte poate fi explicată de evoluţiile recente din Bulgaria, unde majorarea preţurilor la energie electrică a forţat guvernul să demisioneze."

La reuniune, consilier prezidenţial şi fostul ministru al economiei Elvira Nabiulina a arătat ce plăteşte ea pentru apartamentul ei. Din octombrie până în ianuarie, cheltuielile sale au crescut de la 3900 de ruble (97,5 euro) la 5400 de ruble (135 euro), o creştere cu aproximativ o treime. Ea a prezentat şi situaţia unei case asemănătoare din Sankt Petersburg, unde s-a înregistrat o creştere şocantă de la 3800 la 12.570 de ruble (de la 95 la 314 euro).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor