Propunere de îmbunătăţire a siguranţei nucleare în UE: evaluări obligatorii la centralele nucleare la fiecare şase ani

Siguranţa producţiei de energie nucleară este vitală pentru toţi europenii. Dispoziţiile stricte de siguranţă contribuie la garantarea faptului că în Europa nu vor avea loc accidente de tipul celui de la Fukushima. Acestea garantează, de asemenea, cel mai eficient răspuns în cazul în care o situaţie de urgenţă nucleară s-ar produce totuşi. Prin această propunere, care modifică directiva privind siguranţa nucleară din 2009, Comisia Europeană stabileşte, în întreaga UE, obiective de siguranţă pentru a reduce semnificativ riscurile şi pentru a proteja cetăţenii şi mediul. Prin introducerea unui sistem european de evaluări inter pares periodice, creşterea transparenţei în ceea ce priveşte aspecte legate de siguranţa nucleară şi consolidarea competenţelor autorităţilor naţionale de reglementare, directiva vizează o îmbunătăţire continuă a siguranţei nucleare în UE.

Comisarul pentru energie, Günther Oettinger, a declarat: „Este de competenţa statelor membre să decidă dacă doresc să producă energie nucleară sau nu. La momentul actual, există 132 de reactoare nucleare în funcţiune în Europa. Sarcina noastră, în cadrul Comisiei, este de a garanta că siguranţa reprezintă cea mai mare prioritate în fiecare dintre acestea.”

Noua directivă prevede:

• Un obiectiv de siguranţă: Statele membre se asigură că, în cazul unui accident, emisiile radioactive în mediu sunt practic inexistente.

• Teste de rezistenţă la centralele nucleare ale UE la fiecare şase ani: Statele membre vor aproba de comun acord temele specifice şi metodologia comună a evaluărilor efectuate de echipe multinaţionale. Statele membre sunt responsabile, de asemenea, de punerea în aplicare a recomandărilor. În cazul unor întârzieri sau în cazul în care recomandările nu sunt aplicate, Comisia Europeană poate organiza o misiune de verificare în statul membru.

• Evaluări naţionale: Fiecare centrală nucleară face obiectul unei evaluări periodice a siguranţei cel puţin o dată la 10 ani şi a unei evaluări specifice, în cazul unei posibile prelungirii a duratei sale de viaţă

• Centrale nucleare noi: Toate centralele nucleare noi sunt concepute într-un mod care să garanteze că, în cazul în care zona activă a reactorului este avariată, acest lucru nu va avea consecinţe în afara centralei;

• Măsuri de pregătire şi intervenţie la faţa locului pentru situaţii de urgenţă: Fiecare centrală nucleară trebuie să aibă un centru de asistenţă pentru situaţii de criză care este protejat împotriva radioactivităţii şi a cutremurelor sau inundaţiilor şi să pună în aplicare orientări stricte privind gestionarea accidentelor.

În ceea ce priveşte transparenţa, autorităţile naţionale de reglementare şi operatorii centralei vor trebui să dezvolte o strategie care va defini modul în care publicul este informat în cazul unui accident, dar şi în perioade de funcţionare normală a instalaţiei. Această strategie va trebui să fie publicată. În plus, cetăţenii vor avea posibilitatea de a participa la procesul decizional, atunci când se acordă licenţa unei noi centrale nucleare.

În cele din urmă, directiva garantează că autorităţile naţionale de reglementare sunt independente în ceea ce priveşte luarea deciziilor şi că interesele politice, economice sau sociale nu pot prevala asupra obiectivelor de siguranţă. Autorităţilor naţionale de reglementare trebuie să li se aloce fonduri suficiente şi personal specializat pentru a permite funcţionarea efectivă a acestora.

Context

În urma accidentului nuclear de la Fukushima din martie 2011, şefii de stat şi de guvern din UE au solicitat Comisiei, împreună cu Grupul european de reglementare pentru siguranţa nucleară (ENSREG), să efectueze teste de rezistenţă şi să revizuiască legislaţia UE în domeniul siguranţei nucleare.

În plus faţă de învăţămintele trase în urma accidentului de la Fukushima şi a testelor de rezistenţă, propunerea se bazează pe diferite surse de expertiză, în special ENSREG, grupul de experţi ştiinţifici instituit în temeiul articolului 31 din Tratatul Euratom, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), Asociaţia Autorităţilor de Reglementare în Domeniul Nuclear din Europa de Vest (WENRA), rapoarte din partea unor ţări din afara UE, cum ar fi Japonia sau SUA etc. Aceasta ia, de asemenea, în considerare punctele de vedere exprimate de părţile interesate, inclusiv autorităţile naţionale de reglementare, industria şi societatea civilă.