Promisiuni de 1 iunie: Guvernul meditează la creşterea indemnizaţiilor pentru copii
alte articole
De Ziua Internaţională a Copilului, ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb, a declarat că se lucrează la posibilitatea revenirii cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului la 85% din câştigul mediu salarial al părintelui.
Ministrul Muncii a mai precizat că alocaţia de stat pentru copii va rămâne aceeaşi însă se analizează posibilitatea de a se suplimenta veniturile pentru copiii din familiile care au nevoie de ajutor, relatează Mediafax.
Reamintim că alocaţiile pentru copiii de peste 2 ani sunt, în prezent, de 42 de RON, echivalentul a aproximativ 9 euro, sumă cam de 23 de ori mai mică decât alocaţia unui copil din statele UE, care beneficiază în medie de 210 euro.
Întrebată dacă autorităţile iau în calcul şi o majorare a pensiei sociale, de la 350 la 380 de lei, Rovana Plumb a plasat vina pentru nivelul scăzut al pensiilor sociale la PDL şi a explicat că actualul guvern doreşte acest lucru, însă se analizează posibilităţile financiare.
"Acestea reprezintă un obiectiv de lucru în momentul de faţă, astfel încât să le mărim, pentru că 350 de lei este un cuantum foarte mic şi nu se poate trăi. Dar este vorba de o discuţie pe o plajă mai largă, pentru că avem peste două milioane de pensionari care au pensia sub 700 de lei. Principala categorie către care ne vom îndrepta este cea a pensionărilor care primesc această indemnizaţie socială de 350 de lei. În momentul de faţă, nu pot să mă pronunţ, pentru că au fost atât de multe categorii care au fost defavorizate de guvernările PDL, şi încercăm să găsim un echilibru şi să ne îndreptă atenţia în aşa fel încât, pe principiul echităţii, să încercăm să reparăm toate greşelile şi nedreptăţile", a declarat Rovana Plumb.
Pe octombrie 2013, Senatul a respins propunerea legislativă care prevede creşterea de la 42 la 200 de lei a alocaţiei pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 şi 18 ani. În timpul dezbaterilor, senatorul PSD Şerban Nicolae a anunţat că partidul său va vota împotriva majorării alocaţiilor pentru copii.
În ceea ce priveşte indemnizaţia pentru creşterea copilului la care lucrează ministerul Rovanei Plumb, aceasta este, în prezent, de 85% din media veniturilor nete înregistrate în ultimele 12 luni, cum menţiunea că nivelul maxim al indemnizaţiei nu poate depăşi 3.400 de lei, în cazul celor care optează pentru un concendiu de un an de creşterea copilului, şi respectiv 1.200 de lei, în cazul unui concediu de doi ani.