Programul "Rabla 2014": încep înscrierile

Conform lui Attila Korodi, cele 17.000 de tichete pentru persoane fizice au fost deja alocate electronic dealerilor, cei care îşi casează maşina primind la cumpărarea unui autoturism nou o reducere de 6.500 de lei.
Maşini casate la REMAT, programul rabla (Epoch Times România)
Loredana Diacu
07.04.2014

Programul "Rabla 2014" va începe marţi pentru persoanele fizice, a anunţat ministrul Mediului, Attila Korodi. Persoanelor fizice le-au fost alocate 17.000 de tichete, din cele 20.000. disponibile în acest an.

Conform lui Attila Korodi, cele 17.000 de tichete pentru persoane fizice au fost deja alocate electronic dealerilor, cei care îşi casează maşina primind la cumpărarea unui autoturism nou o reducere de 6.500 de lei.

În vederea reducerii poluării, în acest an, pe lângă prima de casare de 6.500 de lei, cei ce îşi schimba maşina vor primi un eco-bonus în valoare de 500 de lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou încadrat în norma de poluare Euro 6, al cărui motor generează o cantitate de emisii ce dioxid de carbon mai mică de 100g/km şi achiziţionarea unui autovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid, fără a putea fi însă fi cumulate mai mult de două eco-bonusuri, informează Mediafax.

Cei care doresc să se înscrie anul acesta în programul Rabla o vor putea face la orice dealer dintre cei validaţi, începând de marţi, ora 11. Spre deosebire de anii trecuţi, distribuţia tichetelor nu a mai fost făcută pe judeţe, în funcţie de vechimea parcului auto din fiecare unitate teritorială, ci în funcţie de cerere.

Persoanele fizice dornice să-şi cumpere o maşină nouă prin programul Rabla 2014 trebuie să meargă la dealerul auto pentru a se înscrie în sistemul naţional. În termen de cinci zile lucrătoare, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va valida datele înscrise de solicitant.

Ulterior, în termen de 30 de zile, titularul unui tichet are obligaţia de a îşi radia maşina veche din circulaţie şi de a semna contractul de vânzare-cumpărare cu dealerul de la care achiziţionează un autovehicul nou. Dacă aceste condiţii nu se întrunesc, tichetul valoric se întoarce în baza naţională, iar solicitantul pierde dreptul de a mai cumpăra o maşină nouă pe baza acelui document, potrivit Agerpres.

Posesorul unei maşini vechi eligibile pentru programul Rabla 2014 care nu doreşte sau nu îşi permite o maşină nouă, poate transmite tichetul unei alte persoane, dar din prima zi când se prezintă la dealerul auto şi pe baza unei declaraţii semnate pe propria răspundere.

Ca şi anul trecut, se va utiliza un singur tichet electronic pentru achiziţionarea unui autovehicul nou.

Numărul total de tichete disponibile în acest an - 20.000- a fost redus în raport cu 2013, când din cele 23.000 de tichete disponibile au fost alocate doar 20.992: 19.211 către persoanele fizice şi 1.711 de tichete către instituţii şi firme.

Bugetul total alocat este de 140 de milioane de lei, iar valoarea fiecărui tichet este de 6.500 de lei. Ca şi anul trecut, se va utiliza un singur tichet electronic pentru achiziţionarea unui autovehicul nou. Anterior, în perioada 2010 2012, valoarea unui tichet era de 3.800 de lei, însă la achiziţionarea autoturismului nou puteau fi folosite până la trei tichete.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor