Programul nuclear, temă centrală a alegerilor prezidenţiale iraniene
Faptul că favoritul regimului la viitoarele alegeri prezidenţiale iraniene, care vor avea loc la 14 iunie 2013, este Said Jalili, negociatorul-şef pe probleme nucleare, relevă importanţa pe care o dau acestei chestiuni autorităţile de la Teheran. A devenit o axiomă că, indiferent de cine va fi preşedintele ales, nu va avea un impact asupra politicii nucleare a ţării. Se vede însă acum că este doar pe jumătate adevărat, notează ziarul El Pais.
Ce candidat i-ar conveni mai mult Occidentului pentru a reduce tensiunea legată de programul nuclear din Iran? Este probabil întrebarea pe care şi-o pun zilele acestea mulţi analişti şi diplomaţi europeni şi americani. Preocuparea, deşi în mod diferit, există şi la Teheran.
La fel ca restul temelor de politică externă şi de securitate naţională, programul nuclear - cu privire la care Iranul neagă că ar avea obiective militare cum suspectează Israelul, SUA şi aliaţii lor - depinde direct de maxima autoritate a ţării, liderul spiritual Ali Khamenei. Însuşi Jalili declara în urmă cu câteva zile, într-un interviu acordat postului Euronews, că 'rezultatele viitoarelor alegeri nu vor afecta activităţile de îmbogăţire a uraniului, care vor merge înainte'.
Tocmai îmbogăţirea uraniului este punctul de fricţiune al negocierilor. Acest proces foloseşte la fabricarea combustibilului nuclear, de care Iranul asigură că are nevoie pentru viitoarele centrale electrice (singura în funcţiune, cea de la Bushehr, primeşte combustibil din Rusia), dar şi pentru a produce material fisibil pentru bombe nucleare.
Până acum, sfătuit probabil de oamenii săi de încredere atât din rândul clerului cât şi de tot mai relevantul politic Consiliu al Gardienilor Revoluţiei (Pasdaran), liderul suprem, Ali Khamenei, a refuzat să limiteze activităţile de îmbogăţire a uraniului, în pofida devastatoarelor sancţiuni internaţionale şi ameninţărilor unui posibil atac militar. Această încăpăţânare a fost intepretată drept dovadă că dosarul nuclear s-a transformat într-un colac de salvare al regimului.
În pofida acestei situaţii, experienţa arată că nu este deloc irelevant cine este preşedintele din fruntea guvernului. După ce s-a descoperit, în 2002, programul secret la care Iranul lucra de aproape două decenii, dorinţa faţă de o mai mare deschidere internaţională şi dispoziţia pentru dialog a preşedintelui reformist Mohamed Khatami (1997-2005) au permis suspendarea programului de îmbogăţire pe o perioadă de doi ani.
Aşa cum notează Hossein Mousavian în cartea sa 'The iranian nuclear crisis', lipsa unei recompense adecvate şi nu schimbarea guvernului, după alegerea lui Mahmud Ahmadinejad, a fost cea care a dus la reluarea controversatului proces de îmbogăţire a uraniului.
