Profesor universitar, după ce Cărtărescu a fost respins de Academia Română: E locuită de spiritul naţionalismului extremist de rit georgist

Mircea Cărtărescu (Mihuţ Savu / Epoch Times România)
D.B.
13.02.2025

Profesorul universitar Radu Vancu, dr. habil. la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, a afirmat joi că ar trebui să fie obligatoriu ca dezbaterile Academiei Române privind admiterea noilor membri să fie publice.

Declaraţia cadrului universitar vine în contextul în care renumitului scriitor Mircea Cărtărescu i-a fost refuzată calitatea de membru corespondent al Academiei Române.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Vancu susţine că mai grav decât respingerea în sine este faptul că, din câte se spune, "argumentele împotriva lui Cărtărescu au fost că i-ar denigra pe Eminescu & Cioran, întrucât ar fi afirmat că cel dintâi a fost antisemit - iar cel de-al doilea legionar".

Citiți și România incapabilă să răsplătească valorile: Academia Română nu îl admite ca membru pe scriitorul Mircea Cărtărescu

Vancu subliniază însă că afirmaţiile lui Cărtărescu sunt chestiuni "evident adevărate, probate şi răsprobate istoric - dar, se pare, intolerabile într-o Academie în care adevărul nu mai contează".

"Altfel, aşa cum arată lucrurile acum, e limpede că o mare parte din Academia Română e locuită de spiritul naţionalismului extremist de rit georgist", a adăugat Radu Vancu pe paltforma de socilizare.

Redăm în continuare textul complet publicat pe Facebook:

"Ar trebui să fie obligatoriu ca dezbaterile Academiei Române privind admiterea noilor membri să fie publice.

Nu votul - acela să fie secret, cum e normal. Ci dezbaterile, cum zic.

Fiindcă altfel ajungem la situaţii precum cea privindu-l pe Mircea Cărtărescu: cel mai important scriitor român contemporan e respins din cea mai importantă instituţie de consacrare culturală & academică a României.

Iar ce e şi mai grav nu e doar respingerea în sine - oricum scandaloasă. Chiar mai oribil e că, din câte se spune, argumentele împotriva lui Cărtărescu au fost că i-ar denigra pe Eminescu & Cioran, întrucât ar fi afirmat că cel dintâi a fost antisemit - iar cel de-al doilea legionar.

Chestiuni evident adevărate, probate & răsprobate istoric - dar, se pare, intolerabile într-o Academie în care adevărul nu mai contează.

Citiți și Ana Blandiana: Înaintea votului, membrii Academiei Române au primit un apel violent şi plin de ură împotriva lui Cărtărescu

Ana Blandiana s-a ridicat & a protestat, spunând că atmosfera discuţiilor din Academie e exact cea din 'Săptămâna' lui Eugen Barbu sau din 'România Mare' a lui Vadim Tudor. For the record, nu ştiu asta de la doamna Blandiana însăşi, ci din altă sursă - dar am ţinut să consemnez aici că mai există şi oameni oneşti în Academie. Cărora, cum mi-au spus, le e o ruşine enormă.

În orice caz, dacă nu are nimic de ascuns, Academia Română ar trebui să facă publice discuţiile & intervenţiile acestea. Inclusiv textul indignat al acelui academician, el însuşi prozator, pentru care constatarea lui Cărtărescu privitoare la trecutul legionar al lui Cioran e o culpă enormă & inacceptabilă, de natură să-i blocheze intrarea în Academie. Inclusiv textele acelor membri care-l acuză pe Mircea Cărtărescu de denigrarea lui Eminescu. Toate acestea ar trebui să fie conversaţie publică - de vreme ce Academia însăşi e for public.

Altfel, aşa cum arată lucrurile acum, e limpede că o mare parte din Academia Română e locuită de spiritul naţionalismului extremist de rit georgist. Ceea ce, dacă e adevărat (& Academia nu-mi dă motive să cred că nu e), e un eşec al tuturor conducerilor Academiei din '90 până azi.

Fiindcă, pe de o parte, e evident că ultimele 3 decenii sunt printre cele mai bune ale culturii române: avem o cinematografie extraordinară, o literatură aşijderea, artele vizuale sunt şi ele tot mai vizibile pe plan mondial, teatrul face săli pline cu spectacole la rândul lor extraordinare ş.am.d. Pe de altă parte, Academia Română nu a reuşit să reţină decât prea puţin din spiritul acesta atât de viu & fertil al culturii române cu care are norocul să fie contemporană.

Încât avem acum cu toţii, ca ţară, exemplul unei instituţii româneşti care ar fi putut fi extraordinară - dar a eşuat în naţionalism toxic & rânced. Nu trebuie să permitem ca România să eşueze precum Academia ei.

Asta a ajuns Academia Română: trebuia să fie 'aşa da!'-ul nostru naţional, exemplul viu pentru ce putem să facem mai bine pe lume. Şi a ajuns exact contrariul: 'aşa nu!'-ul nostru naţional, caveat-ul, lecţia perfectă despre cum nu trebuie să fim.

Suntem, aşadar, poporul care va trebui să fie mai înţelept decât propria Academie. (Glumind trist - nici n-ar trebui să fie prea greu.)" .

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor