Procurorul General Valeriu Zubco acuzat că ar fi împuşcat un tânăr la vânătoare
alte articole
În cadrul unei conferinţe de presă liderul Mişcării Populare Antimafie, Sergiu Mocan, adus acuzaţii grave la adresa Procurorului General al Republicii Moldova, Valeriu Zubco. Potrivit lui Mocanu, Valeriu Zubco ar ar fi împuşcat mortal un om pe data de 23 decembrie, în timp ce se afla la vânătoare în raionul Făleşti.
Totodată, Mocanu a declarat că crima este cunoscută de către conducerea de vârf a ţării, însă este tăinuită. În acest sens, liderul Mişcării Populare Antimafie, a precizat: „Zubco a dorit să-şi recunoască fapta, însă Plahotniuc i-a interzis”.
Tot potrivit lui Mocanu, victima se numeşte Sorin Paciu, este domiciliat în Chişinău, are 35 de ani şi este proprietar al carierei de piatră din satul Balatina, raionul Glodeni.
Potrivit Moldova.org, declaraţiile lui Sergiu Mocanu referitoare la presupusul omor pe care l-a săvârşit Procurorul General, Valeriu Zubco, a determinat şi Ministerul de Interne să vină cu o poziţie publică.
În acest context, Ion Bodrug, viceministrul de Interne a declarat, de asemenea în cadrul unei conferinţe de presă, că Procuratura Generală a refuzat ajutorul MAI în cadrul urmăririi penale în legătură cu bărbatul care a fost împuşcat mortal la vânătoare.
Mai mult de atât, viceministrul a susţinut că oamenii legii nu au fost informaţi despre faptul că victima a fost internată două zile în spital. „Acestea sunt încălcări grave, deoarece poliţia trebuie să fie anunţată imediat în astfel de cazuri”, a precizat Bodrug.
Tot potrivit sursei citate, Bodrug a menţionat că regretă faptul că Procuratura nu a solicitat implicarea poliţiei şi a organelor penale, subliniind: „Procuratura ne-a solicitat să nu ne implicăm, pentru ca ei singuri vor gestiona această cauză penală”.
La rândul său, Procuratura Generală a reacţionat promt la acuzaţiile aduse de liderul Mişcării Antimafie, Sergiu Mocanu. Într-un comunicat emis de instituţie se arată că acuzaţiile lui Mocanu sunt „calomnii manipulative, nefondate“ şi „aberaţii lipsite de probe şi temei“.
Potrivit comunicatului, în ziua de 23 decembrie 2012, un bărbat în vârstă de 34 de ani a fost rănit la o partidă de vânătoare de mistreţi autorizată în pădurea din preajma satului Călineşti. În rezultatul rănii provocate în urma împuşcăturii, peste două zile, bărbatul a decedat în spital.
Pe acest caz, informează sursa că Procuratura raionului Făleşti a declanşat o cauză penală în baza articolului - lipsirea de viaţă din imprudenţă. A fost efectuată expertiza medico-legală a cadavrului, actualmente procurorii fiind în aşteptarea rezultatelor celorlalte expertize dispuse pe acest caz, şi anume: expertiza balistică, traseologică şi histologică, necesare pentru investigarea obiectivă şi multilaterală a acestei crime.
Mai mult decât atât, Procuratura menţionează că a fost identificată persoana care este bănuită de producerea împuşcăturii, urmând ca până la finele acestei luni, toate acţiunile de urmărire penală să fie finalizate şi expediate în instanţa de judecată.