Procurorii DNA cer ridicarea imunităţii lui Gabriel Oprea într-un nou dosar

Pus deja sub acuzare în dosarul Girofarul, Oprea a intrat în vizorul procurorilor pentru un nou abuz în serviciu, legat de achiziţionarea unui Audi A8. Maşina, în valoarea de 410.000 a fost întrebuinţată exclusiv de Oprea la MAI, deşi, conform legii, ar fi trebui folosită strict în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie.
Gabriel Oprea (Epoch Times România)
Loredana Diacu
17.02.2016

Procurorii anticorupţie cer ridicarea imunităţii fostului ministru de Interne Gabriel Oprea într-un nou dosar. Oprea este acuzat de săvârşirea unei infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

"În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de OPREA GABRIEL, senator în Parlamentul României, la data faptei viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.", se precizează în comuniatul DNA.

DNA arată că, la data de 13 iulie 2015, Gabriel Oprea, în calitate de ministru de Interne şi ordonator de credite, cu ajutorul lui Gheorghe Nicolae , secretar de stat în cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă şi Pavel Gabriel-Nicolae, şef al serviciului juridic, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale acestei structuri de poliţie şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8 în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor.

Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziţionarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne, strict la situaţii legate de folosirea lor în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie.

Ca urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei, se precizează în comunicatul DNA.

Procurorii mai precizează ca în perioada 21 august – octombrie 2015, ministrul de Interne a beneficiat de folosinţa exclusivă a autoturismului Audi A8, achiziţionat în modalitatea de mai sus.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor