Gabriel Oprea şi soţia lui, Sanda, noi probleme penale

Problemele penale cu care se confruntă fostul vicepremier Gabriel Oprea vin una după alta.
Gabriel Oprea (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
13.02.2016

Pe lângă acuzaţiile cu care se confruntă în dosarul "Girofarul", fostul vicepremier mai are acum o altă problemă pe cap. Un fost partener de afaceri îl acuză că, alături de soţia lui, Sanda, i-au furat o firmă în care erau asociaţi. Dezvăluirea a fost făcută de wowbiz.ro.

Potrivit publicaţiei citate, cetăţeanul suedez Julian Rosenberg, un fost partener de afaceri, a depus pe data de 16 ianuarie 2016 o plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte atât pe numele fostului premier cât şi pe cel al soţiei sale, Sanda Oprea.

Conflictul dintre Oprea şi Rosenberg durează de peste 20 de ani. Suedezul îl acuză pe Oprea că a profitat de faptul că la vremea respectivă a avut probleme cu autorităţile, fiind reţinut şi apoi condamnat, modificând statutul firmei în care era asociat şi numindu-se pe el în funcţia de administrator al societăţii.

Ulterior, Oprea a vândut mai multe spaţii comerciale şi a rămas cu banii. Julian Rosenberg a depus de-a lungul timpului mai multe plângeri pe numele fostului vicepremier, ultima în urmă cu doi ani, la DNA.

De fiecare dată, Gabriel Oprea a scăpat basma curată. De data aceasta, însă, suedezul mizează, potrivit publicaţiei citate, pe faptul că Oprea nu se mai bucură de protecţia de altădată şi că plângerea lui va avea mai mult succes.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor