Procesul lui Mladic a fost suspendat "până la o notificare ulterioară"
alte articole
Tribunalul ONU pentru crime de război pentru fosta Iugoslavie a declarat luni că procesul generalului sârbo-bosniac, Ratko Mladic, ce urma a fi reluat în această lună, a fost suspendat până la o notificare ulterioară, potrivit unui raport Reuters.
Mladic, care a fost arestat în Serbia, în mai 2011, după ce fusese fugar timp de 16 ani, este acuzat de genocid pentru rolul său în asediul asupra capitalei Sarajevo din Bosnia şi pentru orchestrarea uciderii, în 1995, a 8.000 de musulmani la Srebrenica.
Instanţa a decis să îşi suspende procedurile din cauza unei erori în divulgarea anumitor documente către apărare, s-a arătat într-o declaraţie a instanţei. Audierile vor fi reluate pe 25 iunie.
Aceasta este cea de-a doua suspendare a procesului, de când acesta a fost deschis la Haga, luna trecută.
Mladic este ultimul dintre autorii principali ai războaielor balcanice din anii 1990, care este judecat de această instanţă de judecată.