Primul Război Mondial: Câte ţări, tot atâtea amintiri şi interpretări istorice

Departe de a fi unică şi unanim împărtăşită de beligeranţi, amintirea Primului Război Mondial este la fel de diversă ca şi zecile de ţări care au fost implicate în conflict, cu un clivaj puternic între naţiunile care au păstrat vie amintirea evenimentelor din 1914-1918 şi cele unde aceasta a fost ştearsă de tulburările ulterioare ce au însoţit cea de-a doua conflagraţie mondială, scrie AFP într-un amplu comentariu.

De la războiul uitat, la consolidarea naţională, cărarea amintirilor se împleteşte cu istoria naţiunilor, dincolo de tragedia comună pe care acestea au trăit-o. La Londra, Paris sau Sydney, Primul Război Mondial simbolizează curajul şi vitejia tuturor celor implicaţi. La Berlin, el nu este decât premoniţia tristă a celor ce aveau să urmeze.

O sută de ani mai târziu, fiecare îşi onorează morţii în propriul său mod. Învingătorii de la 14-18 au avut grijă să facă rapid demersuri prin care să ţină amintirea vie. De exemplu, în Franţa, ziua de 11 noiembrie este prilej de sărbătoare şi zi liberă începând din 1922.

În Marea Britanie, au loc ceremonii cu ocazia Remembrance Sunday, duminica cea mai apropiată de data aniversară a armistiţiului din 1918. Britanicii îşi agaţă cu sutele de mii un mac la butonieră, iar francezii îşi înfig uneori o albăstrea în haină, două flori ce s-au încăpăţânat să crească prin infernul tranşeelor şi au rămas simboluri ale vieţii care a continuat în pofida a tot ce se întâmpla.

'În Marea Britanie, există o amintire foarte vie a conflictului, la fel cum este şi în Franţa. Perioada din jurul datei de 11 noiembrie prezintă foarte mare interes, iar în anii 1990-2000 soldaţii împuşcaţi au reprezentat subiectul a sute de articole în marea presă anglo-saxonă', a explicat Nicolas Offenstadt, organizator de conferinţe în cadrul universităţii Sorbona de la Paris.

Monumente dedicate celor ucişi pe front au fost ridicate în majoritatea comunelor din Franţa, unde amintirea se cristalizează în jurul a sute de cimitire militare în care se află sute de mii de victime de toate naţionalităţile. Odată cu dispariţia ultimilor combatanţi din 1914-1918 (ultimul soldat britanic de exemplu, Harry Patch, a murit la 111 ani în 2009), dorinţa de a transmite amintirea conflictului către tinerele generaţii a devenit mai presantă. Programele şcolare nu mai povestesc doar istoria militară, ci şi suferinţele şi experienţele soldaţilor.

'Ştim atât de multe lucruri cu privire la marile evenimente ale conflictului. Ceea ce ne dorim acum este să înţelegem ce au resimţit aceşti soldaţi care credeau că războiul se va sfârşi înainte de Crăciun, locuitorii acelor oraşe care şi-au pierdut toţi tinerii', a subliniat scriitoarea Bonnie Greer, consiliera guvernului britanic pentru comemorările dedicate centenarului.

În Germania, trecutul mai recent pare să umbrească amintirea primului conflict mondial. Ţara nu are nicio zi dedicată pentru a-şi comemora cele două milioane de morţi din 14-18, iar 2014 este mai degrabă perceput ca cea de-a 75-a comemorare de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Înfrângerea din 1918 şi Tratatul de la Versailles sunt la rândul lor considerate adesea drept elemente ce au favorizat ascensiunea nazismului şi dezastrul ce a urmat.

Sinonim cu înfrângerea şi în Austria, Marele Război este mai ales considerat drept cauza prăbuşirii fostului imperiu, în condiţiile în care în ţară persistă o anumită nostalgie după Dinastia de Habsburg. Ca şi în Germania, programele şcolare se concentrează pe cel de-al Doilea Război Mondial.

Alte ţări, precum Statele Unite ale Americii, intrate în război în 1917, nu au trăit întregul conflict. 'Aproape cinci milioane de americani au servit în timpul războiului şi 116.500 au murit, dar americanii nu se gândesc prea mult la acest lucru. Este un război uitat', a rezumat Peter Kuznick, profesor la American University of Washington. Cel de-al Doilea Război Mondial, Vietnamul sau Afganistanul şi chiar Războiul de Independenţă (1861-1865) - obturează amintirea lui 14-18.

Uneori însă ţările mai au episoade de aducere aminte. După cum este cazul Rusiei, unde Primul Război Mondial a fost eclipsat vreme de aproape un secol de revoluţia de la 1917 şi de 'Marele Război Patriotic' din 1941-1945: nu există monumente naţionale şi nici ceremonii oficiale în ţara care a pierdut totuşi două milioane de oameni în lupte. O stare de fapt modificată de Vladimir Putin, susţinătorul principiului unei reveniri la valorile patriotice, care a instaurat începând cu 2013 o zi de comemorare la 1 august, în memoria ruşilor decedaţi între anii 1914 şi 1917.

Pe de altă parte, amintirea Primului Război Mondial este extrem de vie în alte ţări, mai ales în fostele colonii britanice, a căror conştiinţă naţională s-a făurit în timpul conflictului.

Australia, care a trimis 400.000 de oameni să se lupte în Europa (10% din populaţia sa atunci), comemorează la fiecare 25 aprilie 'ANZAC Day', ce marchează aniversarea bătăliei de la Gallipoli, în apropiere de Istanbul, unde australienii şi neozeelandezii au fost înfrânţi de turci în 1915. În Canada (66.000 de morţi) sunt organizate ceremonii importante la 11 noiembrie, dar memoria populară reţine de asemenea incidentele sângeroase ce i-au opus pe francofoni ostili recrutării trupelor anglofone.

Polonia, Republica Cehă, Slovacia sau Lituania au devenit independente în 1918 ca urmare a conflictului şi marchează fiecare în propria sa manieră această resurecţie naţională, fără a o lega însă neapărat de război: Polonia are un monument 'al soldatului necunoscut', dar care a fost ucis în 1919 în timpul războiului frontalier cu Ucraina. În mod paradoxal, primul conflict mondial, în care a pierdut 400.000 de oameni în tabere opuse, este pentru Polonia şi 'un război uitat', a remarcat istoricul britanic John Horne.

Turcia modernă, născută în 1923 la rândul său pe ruinele unui fost imperiu învins, Imperiul Otoman, păstrează însă o amintire vie a Primului Război Mondial. Contraofensiva victorioasă de la Gallipoli condusă de tânărul Mustafa Kemal, viitorul fondator al republicii turce, face obiectul unui veritabil cult în mijloacele laice opuse actualului guvern islamoconservator al lui Erdogan.