Primarul Bacăului, condamnat la închisoare. Cu suspendare

Edilul nr. 1 al municipiului Bacău a fost condamnat marţi, în primă instanţă, la închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu.
Romeo Stavarache (Facebook)
Loredana Diacu
20.10.2015

Primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, a fost condamnat, marţi, la trei ani de închisoare cu suspendare şi o perioadă de încercare de 5 ani, în dosarul „Apartamentul”, relatează obiectiv.info.

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată şi alţi doi funcţionari din cadrul municipalităţii, Gavril Pircu şi Gheorghe Muntianu, acuzaţi de comiterea infracţiunii de tentativă la abuz în serviciu, fals şi uz de fals, respectiv conflict de interese.

Gavril Pircu a fost condamnat la 2 ani cu suspendare şi o perioadă de încercare de 4 ani iar Gheorghe Muntianu, care potrivit procurorilor a beneficiat ilegal de un apartament încredinţat la ordinul lui Stavarache, a primit o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare şi o perioadă de încercare de 7 ani.

Sentinţa poate fi atacată în termen de 10 zile.

"Voi face apel şi îmi voi dovedi nevinovăţia. Am încredere în Justiţie şi în Justiţia Divină“, a declarat Romeo Stavarache, pentru ziarul Adevărul.

Dosarul apartamentul

Reamitim ca Stavarache, implicat în dosare grele, precum cel al organizării unor licitaţii dubioase pentru modernizarea CET-ului din urbe pe bani europeni, a fost trimis în judecată în acest dosar la începutul luni aprilie a.c.

În acelaşi dosar au fost deferiţi instanţei doi şefi din primărie, respectiv Gheorghe Muntianu, la data faptei şef al Serviciului administrare fond locativ şi îndrumare asociaţii de proprietari din cadrul Primăriei Municipiului Bacău, care şi-a repartizat cu de la sine putere un apartament aflat în fondul locativ al Primăriei, în vederea achiziţionării acestuia, precum şi Gavril Pircu la data faptelor director executiv al Direcţiei patrimoniu din cadrul Primăriei Bacău, în prezent şef serviciu la Serviciul Patrimoniu, care a semnat pentru subalternul său, Gheorghe Muntianu, repartiţia apartamentului.

Ambii au fost acuzaţi de tentativă de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, uz de fals şi conflict de interese, se precizează într-un comunicat de joi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

"Concret, la data de 13 iunie 2008, a întocmit şi semnat documentul prin care şi-a repartizat, în vederea închirierii, un apartament compus din 2 camere situat în Bacău, locuinţă din fondul locativ de stat. Aceasta, în condiţiile în care, Comisia socială nu întocmise ordinea de prioritate a solicitanţilor de locuinţe şi în lipsa unei hotărâri a Consiliului Local Bacău prin care să-i fie repartizată o locuinţă socială sau din fondul locativ de stat. La aceeaşi dată, şi-a verificat propria cerere prin care solicită repartizarea unei locuinţe, confirmând că îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi aprobată, în împrejurările în care, la cerere, nu erau ataşate documente care să ateste venitul obţinut şi, mai mult, nu îndeplinea condiţia de venit pentru accesul la locuinţă socială sau din fondul locativ de stat, prevăzută de lege", arată DNA.

În aceeaşi zi, Gavril Pircu, în calitate de director executiv al Direcţiei patrimoniu din Primăria Bacău, a semnat pentru subalternul său repartiţia apartamentului, iar primarul Romeo Stavarache a aprobat-o, în condiţiile în care Comisia socială nu întocmise ordinea de prioritate a solicitanţilor de locuinţe şi în lipsa unei hotărâri a Consiliului Local Bacău prin care lui Muntianu să-i fi fost repartizată o locuinţă socială sau din fondul locativ de stat.

La finele lui februarie 2009, ca urmare a solicitării formulate de Muntianu, Romeo Stavarache a aprobat încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru locuinţa respectivă, deşi cererea acestuia nu fusese verificată de compartimentele de specialitate din cadrul Primăriei Bacău, iar la cerere nu au fost anexate înscrisurile care dovedeau calitatea de chiriaş şi îndeplinirea obligaţiilor rezultate din această calitate, susţin procurorii.

''Toate acţiunile lui Gheorghe Muntianu au avut drept scop cumpărarea unei locuinţe din fondul locativ de stat al Municipiului Bacău, la un preţ derizoriu", precizează DNA.

Gheorghe Muntianu nu a mai intrat în posesia apartamentului, procurorii DNA demarând cercetările în cauză.

Dosarele lui Stavarache

Principala afacere care l-a propulsat pe Stavarache în atenţia DNA-ului depăşeşte cu mult sfera apartamentui repartizat ileagl. Primarul Bacăului este suspectat de "aranjarea" licitaţiilor pentru modernizarea CET Bacău, pe bani europeni. Competitori serioşi la licitaţia pentru atribuirea contractului au contestat rezultatul licitaţiei.

Licitaţiile de modernizare a Grupului I şi Grupului II de Cogenerare de la CET au fost anchetate de procurori şi sunt suspecte de a fi fraudate. Suspecte sunt şi contractele pentru asigurarea mentenanţei la grupul termic II precum şi achiziţia de cărbune şi transportul, încheiate de firme care nu întruneau condiţiile de calitate şi competitivitate.

Romeo Stavarache mai este acuzat şi de faptul că a trecut în posesia primăriei două hectare şi jumătate de teren care aparţine Ministerului Administraţiei şi Internelor, după care terenul a fost vândut rapid sub preţul pieţei unor persoane cu legături la vârful administraţiei din urbe. Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalul Contractual l-a reclamat în septembrie 2009 pe Stavarache la DNA. Potrivit calculelor, valoarea prejudiciului adus statului este de circa două milioane de euro, informează deşteptarea.ro

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor