Primăria Craiovei, campioană la risipit banul public. 1,14 milioane de euro pentru o candidatură eşuată

Craiova a cheltuit mai mult decât Bucureştiul şi Clujul la un loc pentru calificarea oraşului la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021.
Olguţa Vasilescu (Epoch Times România)
Loredana Diacu
13.02.2016

Primăria Craiova a cheltuit peste un milion de euro din banii craiovenilor pentru promovarea candidaturii oraşului la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021, competiţie din care oraşul a fost descalificat. Potrivit B1 TV, sumele cheltuite de primăriţa Craiovei sunt duble faţă de sumele cheltuite de alte oraşe contracandidate care au fost declarate câştigătoare.

Cei peste un milion de euro au fost cheltuiţi, conform sursei citate, pe onorarii pentru consultanţi străini, reclamă în presa apropiată primarului Olguţa Vasilescu şi evenimente inutile. Ca şi termen de comparaţie, potrivit jurnaliştilor de la Gazeta de Sud, primăria condusă de Olguţa Vasilescu, a cheltuit 1,14 milioane de euro pentru calificarea Craiovei la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 faţă de 565.000 de euro cât a cheltuit Bucureştiul şi 252.565 de euro cât a dat Cluj-Napoca pentru acest demers.

Practic, oraşele Bucureşti şi Cluj-Napoca, ambele calificate în etapa a doua a competiţiei, au avut împreună un buget total cu mult mai mic decât a avut Craiova.

90% din banii cheltuiţi de primăria Craiovei au fost daţi de la bugetul local, doar o mică parte fiind obţinuţi din sponsorizări. Cea mai mare discrepanţă, după cea privind bugetul total, are legătură cu sumele plătite pentru consultanţii străini. Craiova a plătit aproape 360.000 de euro, triplu faţă de Bucureşti.

Discrepanţe majore apar şi la publicitatea în mass-media. Astfel, în timp ce Bucureştiul a dat doar 10.000 de euro pentru publicitate în presă, Craiova a cheltuit, generos, 243.000 de euro.

Merită menţionat în context că, în timp ce pentru candidatura Craiovei la titlul de Capitală Europeană a Culturii, primăriţa nu s-a zgârcit, în schimb, în septembrie 2015, când cetăţenii oraşului pe care îl conduce, cotizanţi la buget, i-au cerut organizarea unui referendum la care populaţia să se pronunţe pro sau contra construirii unor controversate obiective nucleare lângă localitatea bulgară Kozlodui, aflată la mai puţin de 100 de km de Craiova, primăriţa a refuzat, invocând inutilitatea acestei cheltuieli.

La momentul respectiv, Olguţa Vasilescu a susţinut că referendumul nu ar avea valoare juridică şi s-ar cheltui fonduri estimate la 150.000 de euro „de pomană”. Iar dacă cineva (Curtea de Conturi, DNA?) ar veni şi ar întreba ce finalitate are demersul, pentru ce s-au cheltuit banii, pe unde ar scoate cămaşa?

În ceea ce priveşte cheltuirea a 1,14 milioane de euro pe o candidatură care n-a condus nicăieri, primăriţa Craiovei are, deocamdată, cămaşa intactă. Contactată de B1 TV, Lia Olguţa Vasilescu nu a avut nicio reacţie referitoare la acest subiect.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor