Prim-ministrul bulgar demisionează, provocând incertitudine politică

Prim-ministrul bulgar Boiko Borisov soseşte pentru începerea reuniunii Consiliului European, 7 februarie 2013, Bruxelles, Belgia. (Dan Kitwood / Getty Images)
Tara MacIsaac
21.02.2013

Împiedicând ca popularitatea partidului său să scadă şi mai mult şi forţând alegeri anticipate, demisia prim-ministrului bulgar Boiko Borisov de miercuri va afecta viitorul politic al ţării, dar efectul pe termen lung asupra economiei ţării poate fi minim.

Confruntându-se cu proteste pe scară largă împotriva măsurilor de austeritate, în special în legătură cu o majorare a preţurilor la electricitate, Borisov şi-a anunţat miercuri demisia. Este de aşteptat ca demisia lui să fie aprobată joi de Parlament.

Ruslan Stefanov, director de programe economice la Centrul pentru Studiul Democraţiei din Bulgaria, a declarat că factorii care au cel mai mare impact asupra economiei naţiunii au fost deja decişi.

"Bugetul ţării este clar, iar fondurile UE, o sursă importantă de noi investiţii publice, au fost convenite cu Comisia Europeană inclusiv pentru perioada 2014-2020", a scris Stefanov într-un e-mail.

Deciziile de politică economică pe termen scurt vor fi afectate, dar demisia lui Borisov nu le schimbă în mod semnificativ.

"Este posibil ca [prim-ministrul] să îşi păstreze o oarecare influenţă asupra activităţii guvernului interimar numit de preşedinte (fost ministru în guvernul premierului)", a scris Stefanov.

Partidul lui Borisov, Cetăţeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERB), deţine o majoritate de locuri în Parlament. Ministrul de interne Ţvetan Ţvetanov a declarat miercuri pentru reporteri că GERB nu va participa la discuţii privind formarea unui nou guvern, potrivit Reuters.

În iulie urmau să aibă loc alegeri, dar acestea vor fi acum organizate mai devreme. În ţară domneşte incertitudinea politică din moment ce nu există niciun pretendent clar pentru poziţie, potrivit lui Stefanov.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor