Boiko Borisov anunţă demisia Guvernului bulgar
alte articole
Premierul bulgar, Boiko Borisov, a anunţat miercuri demisia guvernului său, pe fondul protestelor ample provocate de creşterea preţului la energie, relatează Novinite.
Parlamentarii urmau să accepte demisia ministrului de finanţe, Simeon Djankov, care deţinea şi funcţia de vicepremier.
Borisov a făcut însă un anunţ surprinzător, precizând că toţi membrii Cabinetului îşi vor da demisia în jurul prânzului.
„Puterea ne-a fost dată de popor, astăzi i-o dăm înapoi”, a declarat el.
„Fiecare picătură de sânge este o ruşine pentru noi”, a mai spus Borisov, referindu-se la disputele violente dintre poliţie şi protestatari, care au avut loc marţi, la Sofia.
În ultimele zile, în capitală şi în toate oraşele mari din Bulgaria au fost declanşate proteste după creşterea preţului energiei. Mulţi protestatari au cerut şi demisia Guvernului.
Alegerile parlamentare sunt programate pentru 7 iulie.