Prietenii bizare / Israelul consideră Iranul o ameninţare mai mare decât Daesh. Putin invită evreii în Rusia
alte articole
Ministrul israelian al Apărării susţine că Iranul este o ameninţare mai mare pentru statul evreu decât ar fi grupul jihadist Statul Islamic, care mai este cunoscut sub numele de ISIL sau Daesh.
Moshe Ya’alon şi-a făcut apariţia la Institutul pentru Studierea Securităţii Naţionale din Tel Aviv, unde a declarat că ar prefera Daesh într-un conflict deschis.
“[Iranul] este un regim distructiv cu planuri pentru o hegemonie regională. Hezbollah este un aliat al Iranului, şi are abilitatea de a declara război. În prezent, Iranul are o infrastructură a terorii pe 5 continente: Asia, Africa, Europa şi America de Nord şi Sud”, a declarat el.
Israelul a devenit tot mai îngrijorat în ceea ce priveşte acordul nuclear semnat în iulie 2015 între Iran şi cele şase puteri mondiale. Teheranul a consimţit că timp de 15 ani nu va îmbogăţi uraniu peste pragul de 3,67% şi că va păstra doar un stoc mic de uraniu slab îmbogăţit, în schimbul ridicării sancţiunilor economice internaţionale.
Dar, Ya’alon consideră că, atunci când se va simţi în siguranţă, Iranul va construi o bombă şi de aceea acordul nuclear doar va amâna planurile Teheranului pentru moment. În plus, el a învinuit Iranul pentru instabilitatea din regiune, inclusiv în ţări precum Afganistan, Yemen, Siria, Irak şi Fâşia Gaza.
În octombrie 2015, Iranul a testat o rachetă balistică ghidată, de precizie, capabilă să livreze un focos nuclear. Iar în noiembrie 2015, iranienii au încetat să mai dezasambleze centrifuge nucleare, arată website-ul Tru News.
Evreii europeni sunt agitaţi
Între timp, preşedintele rus Vladimir Putin a invitat evreii în Rusia, susţinând că evreii din vestul Europei care fug de antisemitism s-ar putea refugia acolo. Această afirmaţie a fost făcută marţi de către o delegaţie de lideri ai comunităţii evreieşti, conform Jerusalim Post.
Preşedintele Congresului European al Evreilor, dr. Moshe Viacelsav Kantor, a declarat că actuala criză a refugiaţilor, atacurile teroriste şi violenţa împotriva evreilor din Europa a transformat continentul într-o loc nesigur pentru poporul evreu.
În plus, Kantor a declarat că violenţa antisemită a crescut cu 40% în toată lumea în 2014.
De altfel, Kantor plănuieşte să discute despre invitaţia lui Putin la următoarea întâlnire a Congresului European al Evreilor.