Prevederile referendumului din 2009, respinse de Camera Deputaţilor (!)
alte articole
Proiectul de revizuire a Constituţiei iniţiat de preşedintele Traian Băsescu, care conţinea mai multe puncte importante, inclusiv punerea în aplicare a rezultatului referendumului din 2009, a fost respins marţi în Camera Deputaţilor.
Când a depus acest proiect de lege, preşedintele a declarat că dacă nu se va respecta condiţia privind Parlamentul unicameral cu 300 de membri, el însuşi îi va îndemna pe români să nu meargă la votul privind revizuirea Constituţiei.
„Dacă nu se respectă această condiţie, care e singura care justifică revizuirea Constituţiei, eu voi fi public unul dintre aceia care îi va îndemna pe români să nu se ducă la vot, pentru că şi politic m-aş dezice de un proiect în care cred”, a declarat Traian Băsescu la data de 27 martie, pentru postul B1 TV.
În plus preşedintele Traian Băsescu se opune şi modificării pragului electoral de participare la referendum, pe care USL intenţionează să reducă de la 50 la 25 sau 30%.
Pentru a lămuri revizuirea Constituţiei, Traian Băsescu ar putea să mai convoace un referendum
Preşedintele Traian Băsescu a declarat la jumătatea lunii aprilie că ar putea să mai convoace un referendum prin care să clarifice problema Constituţiei, iar acest lucru s-ar putea întâmpla cu ocazia alegerilor europarlamentare de anul viitor.
Şeful statului a afirmat din nou că îi va îndemna pe români să nu meargă la referendumul de revizuire a Constituţiei dacă nu va rezulta Parlament unicameral cu 300 de parlamentari.
"Vă asigur că s-ar putea să mai aibă loc referendumuri până îmi termin mandatul. Cu ocazia europarlamentarelor spre exemplu, pentru a lămuri eventual ceea ce nu respectă parlamentarii în revizuirea Constituţiei", a declarat preşedintele României.
"Dacă nu se respectă referendumul din 2009, care a fost valid, au venit 51% din electori la vot, românii nu au de ce să meargă la votul pentru Constituţie. Da, sigur că da, să nu meargă la referendumul pentru revizuirea Constituţiei pentru că sunt înşelaţi", a mai precizat Traian Băsescu.
Alianţa de guvernământ a făcut o mare greşeală atunci când a concentrat discuţiile despre modificarea legii fundamentale în jurul grupului condus de Crin Antonescu, a mai afirmat preşedintele.
"Dezbatere nu este din păcate şi s-a făcut o mare greşeală cu izolarea dezbaterii politice în grupul condus de domnul Crin Antonescu. E o mare greşeală pentru că ermetizează dezbaterea exact de cei care ar trebui să vină la referendum în cunoştinţă de cauză", a adăugat şeful statului.