Doctorate la indigo. Expertul TV Cătălin Tone, fost şef Antidrog, şi-a dat la 36 de zile distanţă două doctorate identice în proporţie de 40% [PressOne]

Cătălin Tone, fost şef al Serviciului Antidrog din Poliţia Capitalei şi invitat permanent în studiourile TV ca expert în combaterea traficului şi consumului de droguri, deţine două titluri de doctor obţinute la distanţă de doar 36 de zile: unul de la Academia de Poliţie „Al. I. Cuza”, celălalt la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, scrie PressOne.
Potrivit publicaţiei citate, peste 40% din conţinutul celor două teze este identic, adică autoplagiat, iar fiecare lucrare în parte este plagiată în proporţie de peste 70% din alte surse.
Pe lângă procentul mare de conţinut identic şi identitatea multor note de subsol, în cele două teze se regăsesc şi aceleaşi greşeli de scriere, inclusiv a cuvântului „exxpertiză”.
După ce s-a pensionat la 48 de ani, dublul doctor Cătălin Tone şi-a început carieră de speaker la conferinţe şi de invitat la TV & radio pe subiecte legate de traficul şi consumul de droguri.
Contactat de PressOne, Cătălin Tone a atacat redacţia, susţinând în scris că „deţine dovezi” potrivit cărora investigaţia PressOne pe tema fraudei sale academice „este iniţiată şi susţinută” de promotori ai legalizării cannabisului.
Tone a ameninţat că va da în judecată PressOne dacă foloseşte termenii „plagiat” ori „fraudă academică.