Liderii PSD dezbat azi OUG-ul pentru suspendarea unor finanţări din PNRR şi Anghel Saligny. Vor să vină cu amendamente

Conducerea PSD se întruneşte, luni, în şedinţă, pentru a "dezbate" în privinţa proiectului de ordonanţă de urgenţă care vizează suspendarea unor finanţări din PNRR şi Anghel Saligny. Este de aşteptat ca social-democraţii să vină cu amendamente la proiectul de act normativ.
Şedinţa, care se va desfăşura în format hibrid, vine în contextul în care PSD s-a poziţionat anterior contra ordonanţei, liderii partidului susţinând că ordonanţa care opreşte proiectele din PNRR fără finanţare asigurată nu a avut avizul miniştrilor PSD şi că trebuie „revizuită”.
Referitor la Anghel Saligny – fondul pentru finanţări destinate primarilor – reamintim că Grindeanu a ameninţat recent că PSD nu va mai participa la şedinţele coaliţiei dacă nu se adoptă pachete de eliminare a privilegiilor (mare parte dintre acestea fiind introduse de-a lungul anilor de PSD) şi a cerut continuarea finanţării pentru programul Anghel Saligny şi pentru investiţii.
„Propunerea de ordonanţă de urgenţă introdusă în prima lectură pe ordinea de zi a şedinţei de guvern nu se bazează pe un consens între partidele aflate la guvernare şi, prin urmare, nu a primit avizul miniştrilor PSD. (…) Ca atare, conducerea PSD va stabili în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional de luni, 18 august, un set de propuneri pentru amendarea actualului proiect de ordonanţă de urgenţă. Vocea aleşilor locali ai PSD care reprezintă mai mult de jumătate din comunităţile locale din România trebuie ascultată”, a transmis PSD.
Reamintim că Guvernul condus de Bolojan a propus o ordonanţă de urgenţă menită să corecteze „supracontractarea masivă” a proiectelor din PNRR, realizată de guvernele anterioare. Potrivit notei de fundamentare, această situaţie generează un „risc fiscal sistemic, iminent şi de o gravitate excepţională”, deoarece proiectele necesită cofinanţare din bugetul de stat.
Executivul a avertizat că supracontractarea poate pune presiune pe finanţele publice prin obligaţiile de asigurare a cofinanţării, plata TVA-ului şi acoperirea cheltuielilor neeligibile, putând agrava criza fiscală.
Proiectul de OUG prevede suspendarea proiectelor din PNRR care nu pot fi finalizate până la 31 august 2026 şi interzice instituţiilor şi companiilor de stat să iniţieze noi licitaţii sau proiecte.
Conform unei investigaţii G4Media, actualul guvern „Ciolacu 2” a creat o problemă bugetară serioasă, alocând prin Legea bugetului 2025 fonduri insuficiente pentru funcţionarea mai multor ministere şi instituţii. Situaţia este mai gravă decât în anii trecuţi deoarece, în 2025, bugetele Ministerului Dezvoltării şi Ministerului Transporturilor sunt supracontractate masiv, cu proiecte semnate pe bandă rulantă în 2024 — un an electoral intens — pentru sprijinirea primarilor. Aceasta face imposibilă reducerea bugetelor acestor ministere pentru a redirecţiona bani către alte instituţii.
În preambulul proiectului, Guvernul Bolojan avertizează că portofoliul actual de angajamente financiare depăşeşte clar capacitatea bugetului naţional şi, fără măsuri urgente, există riscul apariţiei unor consecinţe macroeconomice grave, inclusiv depăşirea ţintei de deficit bugetar stabilită pentru România în planul fiscal.