Cu datorii de milioane de euro, PNL a lansat o acţiune în instanţă contra Autorităţii Electorale Permanente [HotNews]

Ilie Bolojan
Redacţia
18.08.2025

PNL a deschis o acţiunea în instanţă pe 12 august 2025 după ce Autoritatea Electorală Permanentă a decis, în luna mai, că liberalii trebuie să returneze 14 milioane de lei, banii cheltuiţi din subvenţie la alegerile prezidenţiale din 2024, relatează HotNews.

În aceste condiţii, PNL s-a îndreptat împotriva AEP, „ca să câştige timp”, spune un membru al PNL. Un proces similar a declanşat şi AUR împotriva AEP.

PNL ar trebui să plătească 3 milioane de euro dar nu-i are. Decizia oficială privind contestarea deciziei AEP a fost luată de noua conducere a PNL, după Congresul în care Ilie Bolojan a fost ales preşedinte al partidului. Până la acest moment, nu s-a stabilit un termen pentru proces, care a fost deschis pe 12 august de liberali.

„PNL nu mai are bani să plătească datoriile. 14 milioane de lei, aproape 3 milioane de euro, este o sumă enormă, în condiţiile în care partidul are datorii de peste 150 de milioane de lei. Suma trebuia plătită în 30 de zile. PNL nu are bani, Bolojan şi noua conducere au decis să tragă de timp prin acest proces”, au dezvăluit surse din PNL de ce a refuzat partidul să restituie suma cerută de AEP. Persoanele respective au solicitat anonimatul.

În mod oficial, liberalii consideră că OUG dată de guvernul Ciolacu în 2024 acoperă şi banii din subvenţie şi că AEP trebuia să le restituie întreaga sumă cheltuită, indiferent de natura fondurilor.

PNL a utilizat în campania prezidenţială a lui Nicolae Ciucă, din noiembrie 2024, peste 14 milioane de lei din subvenţia încasată de la bugetul de stat. După anularea alegerilor prezidenţiale, guvernul Ciolacu a emis, în decembrie 2024, o Ordonanţă de Urgenţă prin care banii cheltuiţi în campanie se restituie.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor