Preşedintele Republicii Moldova a desemnat un candidat la funcţia de prim-ministru
alte articole
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat miercuri 27 ianuarie, că a decis să vină cu o candidatură la funcţia de prim-ministru. Potrivit şefei statului, este vorba despre Natalia Gavriliţa, cea care a ocupat anterior funcţia de ministru al Finanţelor în Guvernul Sandu.
„Am luat decizia astăzi să înaintez drept candidat la funcţia de prim-ministru pe Natalia Gavriliţă, un om în care am încredere, o profesionistă integră şi responsabilă. I-am dat dnei Gavriliţa sarcina să creeze echipa guvernamentală şi să pregătească un program de guvernare axat pe dezvoltarea economică şi pe curăţarea instituţiilor statului de corupţie.
În continuare, consider că alegerile parlamentare anticipate sunt singura cale de a ieşi din impasul politic în care ne-am pomenit. Cetăţenii trebuie să aibă dreptul să îşi aleagă deputaţii şi să se facă o majoritate responsabilă care să lucreze în următorul Parlament în interesul cetăţenilor. Acum fracţiunile din Parlament vor avea posibilitatea să demonstreze dacă cu adevărat îşi doresc alegeri parlamentare anticipate sau dacă umblă cu minciuni şi încearcă să pună capcane.”, a declarat preşedinta Maia Sandu, în cadrul unui briefing de presă.