Preşedintele PE: Suspendarea programelor operaţionale arată că lupta împotriva corupţiei nu a fost finalizată
alte articole
Martin Schulz, preşedintele PE, a declarat miercuri că „vestea" potrivit căreia trei dintre cele mai importante programe operaţionale ale României vor fi suspendate este „foarte greu de digerat", dar acest fapt arată că procesul de reformă şi lupta împotriva corupţiei nu au fost finalizate.
„Mă cunoaşteţi ca prieten al României şi cred că cei mai mulţi dintre dumneavoastră mă cunosc ca fiind şi un om foarte sincer. Zilele acestea ajung la Bucureşti trei scrisori din partea Comisiei Europene prin care guvernului României i se aduce la cunoştinţă faptul că trei dintre cele mai importante programe operaţionale cu fonduri europene vor fi suspendate. Această decizie se ia ca urmare a gravelor deficienţe înregistrate în procesul de acordare a contractelor de licitaţie publică şi de administrare a acestora", a susţinut preşedintele PE, susţinând o alocuţiune în cadrul plenului reunit.
De asemenea el a subliniat faptul că această veste este „foarte greu de digerat", dar arată faptul că procesul de reformă şi lupta împotriva corupţiei nu au fost finalizate. „La fel nici lupta împotriva corupţiei nu a fost finalizată. Dar vreau să vă asigur că nu sunteţi singuri în această luptă. Pe dumneavoastră parlamentarii, dumneavoastră membrii ai guvernului, instituţiile UE, PE vă susţin", a declarat liderul european.
Martin Schulz a mai spus că UE este mai mult decât un spaţiu economic, deoarece reprezintă o comunitate de valori ale democraţiei şi a statului de drept. „UE este mai mult decât un spaţiu economic. Noi reprezentăm o comunitate de valori: democraţia, statul de drept, drepturile omului, drepturile fundamentale şi drepturile minorităţilor naţionale", a susţinut el.
„Am întâlnit azi vreau să spun reprezentanţii comunităţii roma. Am avut discuţii foarte importante. Noi suntem o comunitate a drepturilor, am convenit asupra unor valori comune care valori se aplică tuturor membrilor. Adică tuturor, nu doar României, se aplică şi altor ţări şi vreau să subliniez faptul că uenori se face o anumită discriminare care nu poate fi acceptată. Am definit standarde care trebuie să fie valabile pentru toţi, pentru România la fel ca pentru orice altă ţară", a conchis Martin Schulz.