Preşedintele Nicuşor Dan participă la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai statelor NATO, la Haga

Nicuşor Dan
D.B.
24.06.2025

Preşedintele Nicuşor Dan va participa, marţi şi miercuri, la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care va avea loc la Haga, Regatul Ţărilor de Jos.

Summitul NATO este considerat o oportunitate majoră pentru a reconfirma unitatea şi solidaritatea Aliaţilor, precum şi trăinicia relaţiei transatlantice, care rămâne fundamentul Alianţei Nord-Atlantice, se arată într-un comunicat de presă publicat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

Potrivit documentului citat, pentru România, apartenenţa la NATO, cea mai puternică alianţă politico-militară din istorie, a adus cele mai solide garanţii de securitate din istorie.

"La rândul său, România continuă să fie un Aliat responsabil şi activ în NATO, un furnizor relevant de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre şi dincolo de aceasta", se menţionează în comunicat.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul Summitului, liderii vor adopta decizii importante cu privire la creşterea investiţiilor pentru apărare, pentru a asigura forţele, capabilităţile, resursele, infrastructura şi rezilienţa necesare întăririi pe mai departe a posturii NATO de descurajare şi apărare colectivă.

Programul Summitului va include o reuniune la cel mai înalt nivel a Consiliului Nord-Atlantic, precum şi o serie de evenimente protocolare. În context, vor fi adoptate mai multe documente oficiale, printre care Declaraţia Summitului de la Haga.

"Preşedintele României va evidenţia, în sesiunea de lucru, importanţa crucială a legăturii transatlantice şi a apărării colective, având la bază Articolul 5 al Tratatului de la Washington. În acest sens, va susţine deciziile aliate privind creşterea graduală a bugetelor Apărării şi consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare. De asemenea, va solicita acordarea unei atenţii sporite Flancului Estic şi Mării Negre, regiune de importanţă strategică pentru securitatea euroatlantică.

Totodată, Preşedintele Nicuşor Dan va exprima sprijinul pe termen lung pentru Ucraina, precum şi pentru alte ţări expuse ameninţării Rusiei, mai ales Republica Moldova", se precizează în comunicat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor