Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi a cumpărat trei proprietăţi în Italia în timp ce era anchetat de DNA şi judecat în alt dosar [Recorder]

Vasile Iliuţă, preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi, a cumpărat trei proprietăţi în Italia, în timp ce era judecat pentru abuz în serviciu şi pentru că ameninţase un procuror iar în paralel era anchetat de DNA într-un alt dosar, potrivit unei investigaţii publicate de Recorder.
Un fost punct vamal istoric din munţii Apenini poartă astăzi numele preşedintelui Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă. L-a cumpărat cu 70.000 de euro, după ce foştii proprietari investiseră 800.000 de euro în renovarea lui.
Iliuţă a mai cumpărat cu 80.000 de euro o clădire în Alpii italieni, aproape de staţiunea elveţiană Saint Moritz. După doi ani, a vândut-o fiului unui primar din judeţul Călăraşi, la acelaşi preţ.
Mai deţine şi un hotel de trei stele la Rimini, pe malul Mării Adriatice, pentru care a plătit aproape un milion de euro. Afacerea o conduce fiul lui, care are aproape 24 de ani.
Toate cele trei proprietăţi au fost cumpărate în 2023, din executări silite ale unor firme italiene falimentare, conform contractelor obţinute de Public Record. În acel moment, Iliuţă era judecat pentru abuz în serviciu şi pentru că ameninţase un procuror. A fost achitat definitiv în 2024.
În paralel, procurorii anticorupţie îl anchetau şi într-un al doilea dosar, legat de contracte de pază plătite din bani publici, cu un prejudiciu de peste 580.000 de lei. În 2024, a fost trimis în judecată.
Cum a ajuns şomerul Vasile Iliuţă preşedinte de consiliu judeţean
Publicaţia citată arată şi ascensiunea celui care conduce Consiliul Judeţean Călăraşi.
„Rămas şomer la oraş în 1993, Iliuţă Vasile a decis, ca mulţi alţii aflaţi în situaţia lui, să se întoarcă în comuna natală Vâlcele şi să se apuce de agricultură. A început cu 50 hectare, pământul familiei, şi cu credite bancare”, scriau jurnaliştii de la România Liberă în 2003, când Iliuţă era primarul comunei Vâlcelele din Călăraşi şi agricultor.
Nu e clar însă cum avea în 1993 cele 50 de hectare, din moment ce înainte de Revoluţie majoritatea pământurilor agricole fuseseră naţionalizate. Prima lege a retrocedărilor, apărută în 1991, stabilea că fiecare familie poate primi înapoi maxim zece hectare de pământ.
În ultimii ani ai comunismului, Iliuţă era şef de depozit la Navrom în Călăraşi, o întreprindere de stat care se ocupa cu vapoarele de marfă de pe Dunăre. Conform CV-ului, imediat după revoluţie, a fost „lucrător comercial” la REMAT, adică la un centru de colectare fier vechi.
Datele de la registrul comerţului arată că a mai fost administrator la Avicola Dragoş Vodă, o companie născută dintr-o fostă asociaţie intercooperatistă comunistă. În CV, el susţine că a fost director.
Anii au trecut, şi-a deschis câteva firme, iar în 2000 a devenit primar la Vâlcelele. A candidat, conform jurnaliştilor de la Adevărul, din partea unui partid înfiinţat de mogulul Dan Voiculescu, condamnat ulterior pentru privatizarea frauduloasă a unui institut de cercetare din Bucureşti.
Iliuţă a stat primar vreme de trei mandate, iar în 2012 a ajuns în Parlament. Din 2016, este şeful judeţului Călăraşi. Doar că ideologia politică a fost doar o haină de împrumut ori de câte ori a avut nevoie să rămână la putere. În peste două decenii de administraţie, Vasile Iliuţă a bifat PDL, PNL iar acum este în PSD.
După ce a fost ales prima dată preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi în 2016, Iliuţă a scris într-o declaraţie de avere că i-a împrumutat 30.000 de lei lui Cătălin Predoiu. În acel an Predoiu a fost ales deputat de Călăraşi.
Declaraţia de avere din acel an, ultima disponibilă, arată că veniturile lui şi ale soţiei se ridicau la 831.000 de lei. Suma reprezintă doar indemnizaţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, salariul soţiei şi arenda primită pe persoană fizică de cei doi soţi. A mai încasat dividende de peste 2,8 milioane de lei. Din nou, nu a declarat vreun cont bancar.
La fermele lui au fost, în timpul campaniilor electorale, Traian Băsescu şi Klaus Iohannis.
Jurnaliştii publicaţiei citate arată că în perioada în care Vasile Iliuţă cumpăra cele trei imobile în Italia, la noi în ţară era certat cu legea.
Fusese trimis în judecată de procurorii DNA încă din 2021, după ce a încercat să scape de zece angajaţi ai Consiliului Judeţean Călăraşi, prin reorganizarea posturilor din instituţie. Apoi, a ameninţat şi şantajat un magistrat local care-l investiga.
Ancheta a început iniţial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi în 2019. Procuror de caz era Florin Alexandru Bărbulescu. Magistratul îl citase pe Iliuţă, în repetate rânduri, pentru a-l informa că era urmărit penal. Într-un final, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi a ajuns la parchet. Discuţia a degenerat:
„Nu te las, mă! Îţi fac un balamuc! Ascultă-mă, îţi fac un balamuc, habar n-ai! (…) Ascultă-mă, hai să o variantă, nu te juca cu mine! Cu mine ai coşmarul vieţii tale! Dacă din punct de vedere profesional reuşeşti îţi fac statuie, să mor eu dacă nu îţi fac statuie! Mă, n-am nimic, să mor eu dacă am de apărat! Am de apărat un mandat pe viitor. Dacă tu mi-l viciezi sunt dispus să risc totul!”, îi spunea Iliuţă procurorului în 20 decembrie 2019.
L-a ameninţat pe magistrat cu Inspecţia Judiciară, plângeri penale, reportaje TV şi cu detectivi particulari. I-ar fi spus procurorului inclusiv că are „serviciile în spate”.
„Dacă mă trimiţi în judecată, rămâi pe cap cu mine pentru toată viaţa!” i-a spus Iliuţă procurorului.
Ulterior, cazul a fost preluat de DNA Constanţa şi trimis în judecată în 2021. A fost achitat definitiv în 2024 de Curtea de Apel Bucureşti, pentru că faptele „nu sunt prevăzute de legea penală”.
În acelaşi an, la zece zile după alegerile locale, Iliuţă a fost trimis din nou în judecată de DNA pentru abuz în serviciu.
Încheiase la sfârşitul lui 2020 trei contracte de pază cu o companie care nu îndeplinea condiţiile de participare la licitaţii. Paguba a fost de peste 580.000 de lei.
Vasile Iliuţă nu a răspuns apelului telefonic şi nici mesajului jurnaliştilor pentru un răspuns.