Preşedintele Consiliului Fiscal îl contrazice pe Teodorovici: Deficitul va ajunge la peste 4% PIB

La scurtă vreme după ce ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a susţinut că, măsurile de relaxare fiscală agreate joi de partide vor duce deficitul bugetar la 2% din PIB, Consiliul Fiscal vine cu cifre total diferite.
Ionuţ Dumitru. 3 Aprilie 2015 (Eugen Horoiu/Epoch Times România)
Loredana Diacu
20.08.2015

La scurtă vreme după ce ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a susţinut că, măsurile de relaxare fiscală agreate joi de partide vor duce deficitul bugetar la doar 2% din PIB, Consiliul Fiscal vine cu cifre total diferite, estimând deficitul la dublu faţă de cât l-a estimat PSD-ul.

Potrivit preşedintelui Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, România va ajunge, probabil, la un deficit bugetar în anul 2016 de peste 4% din produsul intern brut, prin viitorul Cod Fiscal în forma convenită joi de partide parlamentare, coroborat cu majorările salariale plănuite în sectorul bugetar. Practic, aceasta înseamnă că România va sări cu deficitul bugetar şi peste limita de 3% acceptată în Uniunea Europeană, conform criteriilor de la Maastricht, a declarat Ionuţ Dumitru pentru Hotnews.

Reamintim că joi partidele au convenit ca, în anul 2016 TVA-ul să scadă de la 24% la 20%, în loc de 19% cât prevedea Codul Fiscal adoptat iniţial de Parlament. De asemenea, liderii politici au mai convenit că, din 2017, TVA ar urma sa scadă la 19%, iar supraaciza să fie eliminată, conform înţelegerii partidelor.

Imediat după încheierea negocierilor, ministrul Teodorovici a declarat că deficitul bugetar pe anul 2016 va fi în jurul a 2%, însă preşedintele Consiliului Fiscal îl contrazice, estimând deficitul la 2,5% din PIB numai prin aplicarea Codului Fiscal. Ionuţ Dumitru avertizează însă că dacă se vor aplica şi majorările salariale din sectorul bugetar, printr-o nouă lege a salarizării unitare, aşa cum promite Guvernul Ponta, deficitul bugetar va depăşi 4% din PIB anul viitor.

Preşedintele Consiliului Fiscal a atras atenţia şi asupra creşterii salariilor medicilor, cu 25% începând de la 1 octombrie 2015, creşterea anunţată de premierul Victor Ponta şi urmată de o avalanşă de solicitări şi de la alte categorii bugetare: "E posibil ca pe partea de creştere salarială să avem o creştere mai mare, cu impact mai mare de 15,5 miliarde de lei", a avertizat Ionuţ Dumitru.

Mai merită menţionat că şi BNR şi-a exprimat astăzi temeri similiare.

"Problemele rămân aceleaşi", a declarat joi, pentru Hotnews,Lucian Croitoru, consilierul Guvernatorului, precizând că atunci când ai asemenea creşteri cu cheltuielile salariale, o reducere cu un punct procentual a scăderii TVA nu are cum să le suplinească: "Efectele vor fi aceleaşi: o reducere a credibilităţii, probleme cu costul datoriei, iar politica monetară va avea de suferit. Într-un cuvânt, această relaxare e prea masivă şi prea devreme", a opinat oficialul BNR.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor