Ponta îl apreciază pe Barosso şi o critică pe Reding, în privinţa corectitudinii faţă de România

Premierul Ponta a făcut o comparaţie între preşedintele Comisiei Europene, José Barroso, şi comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, în ceea ce priveşte corectitudinea exprimată de cei doi faţă de România.
Victor Ponta conferinţă de presă la Ministerul Justiţiei (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
09.08.2012

Premierul Ponta a făcut o comparaţie între preşedintele Comisiei Europene, José Barroso, şi comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, în ceea ce priveşte corectitudinea exprimată de cei doi faţă de România.

"Am un angajament faţă de preşedintele Comisiei Europene, care a fost foarte corect cu noi, spre deosebire de doamna Reding. Domnul Barroso a fost foarte corect şi am un angajament foarte clar, în care am spus că numirea noului şef al DNA şi a noului procuror general, pentru că doamnei Kovesi îi expiră mandatul la sfârşitul lunii septembrie, se va face doar în baza unei proceduri transparente de selecţie a celor care vor să candideze pentru aceste funcţii, şi îmi voi respecta acest angajament", a spus Ponta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor