Premierul Victor Ponta vorbeşte despre relaţia sa "foarte bună" cu preşedinte Iohannis

După instalarea lui Klaus Iohannis la Cotroceni s-a intrat într-o perioadă de normalitate în ceea ce priveşte relaţia dintre preşedinte şi primul ministru, a susţinut luni, în cadrul unui interviu acordat Agerpres, premierul Victor Ponta, care susţine că se înţelege foarte bine cu şeful statului, au o relaţie corectă, predictibilă şi bazată pe respect.
Victor Ponta şi Klaus Iohannis (Ioana Florea Nuţ)
Andrei Pricopie
04.05.2015

După instalarea lui Klaus Iohannis la Cotroceni s-a intrat într-o perioadă de normalitate în ceea ce priveşte relaţia dintre preşedinte şi primul ministru, a susţinut luni, în cadrul unui interviu acordat Agerpres, premierul Victor Ponta, care susţine că se înţelege foarte bine cu şeful statului, au o relaţie corectă, predictibilă şi bazată pe respect.

"Dupa instalarea la Cotroceni a preşedintelui Iohannis, din punctul meu de vedere am intrat într-o normalitate, în sensul în care nu suntem întotdeauna de acord cu tot, dar putem să discutăm, să găsim lucruri comune, să nu ne dăm în cap sau să ne criticăm doar pentru că suntem din alt partid", a precizat premierul Victor Ponta.

Şeful PSD susţine că relaţia sa cu preşedintele Klaus Iohannis este una "categoric foarte bună" şi mai ales predictibilă, "lucru extrem de important pentru puterile din stat".

"Am mai răspuns şi simt nevoia să vă explic: fără a fi parteneri politici, camarazi — cum am fost cu Crin Antonescu, de exemplu—, este o relaţie foarte corectă, ceea ce-i foarte important, este o relaţie de respect şi este o relaţie predictibilă. Ca să vă spun foarte concret la ce mă gândesc: când vorbeam ceva cu Traian Băsescu la ora 16:00, la ora 18:30 ieşea la televizor, spunea exact invers decât ce a vorbit cu mine.

Domnul Iohannis dacă spune da, în urma unei discuţii cu mine, aşa cum cred că i se întâmplă în toate cazurile, nu doar cu mine, sunt convins că şi peste o săptămână sau două, trei, acel da rămâne da. Ultimul caz este cel legat de ambasadori, când am vorbit, cred, două luni de zile, când a spus da, a rămas da, că unii au fost de acord, că alţii nu au fost, că au existat critici. Acest tip de predictibilitate este extrem de importantă nu doar pentru mine, eu cred că, în general, pentru puterile din stat, pentru că, după haosul general în care orice vorbeai nu era valabil mai mult de o oră, să ai stabilitate este un câştig extraordinar", a explicat Victor Ponta.

Întrebat dacă crede că presedintel Klaus Iohannis va interveni în negocierile politice pentru a ajuta la instalarea unui Guvern PNL pe care a anunţat că şi-l doreşte în repetate rânduri, premierul Victor Ponta a replicat:

"În repetate rânduri, domnul Iohannis a anunţat foarte clar un lucru care, de fapt, e în fişa postului, în Constituţie. A spus foarte clar: 'Eu nu mă ocup de făcut majorităţi, eu nu mă ocup de negocieri între partide. Dacă există o altă majoritate, sigur, o să numesc prim-ministrul'. Deci, am toate motivele, până astăzi, din ce am văzut în aceste, iată, sunt cinci luni de mandat, să cred că domnul Iohannis îşi va respecta fişa postului constituţional şi atribuţiile".

Premierul susţine că nu este deloc îngrijorat de o eventuală moţiune de cenzură a liberalilor care să îl dea jos de la guvernare pentru că beneficiază în prezent de "o majoritate stabilă".

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor