Premierul taiwanez demisionează după pierderea alegerilor
Premierul taiwanez a demisionat după ce Partidul Naţionalist Kuomintang (KMT), aflat la conducere, a suferit o înfrângere răsunătoare în cele mai mari alegeri locale de pe insulă.
Jiang Yi-huah a anunţat la o conferinţă de presă că se retrage din funcţie, precizând ca şi-a asumat răspunderea politică pentru pierderile grele suferite de partidul său în cadrul alegerilor locale de sâmbătă.
Rezultatele neoficiale au arătat că naţionaliştii au pierdut în 5 din cele 6 municipalităţi ale Taiwanului, inclusiv în cele două bastioane ale KMT, Taipei şi Taichung
Înfrângerea suferită de KMT are loc în contextul unei economii în declin, a unor scandaluri legate de alimentaţie şi într-un moment în care partidul se luptă cu temerile tot mai mari legate de interferenţa Chinei în problemele ţării.
În urma acestor alegeri, preşedintele taiwanez Ma Ying-jeou (KMT) a primit o lovitură mult mai puternică decât se aştepta, ţinând cont de faptul că liderul taiwanez şi-a riscat reputaţia mizând pe relaţii mai puternice cu Beijingul.
Rezultatele alegerilor, cu o prezenţă la vot cuprinsă între 65 şi 70%, vor reduce şansele naţionaliştilor de a rămâne la conducerea ţării în 2016 şi pun în pericol cei şase ani de discuţii cu China care au dus la semnarea a 21 de acorduri.
Premierul demisionar a precizat că demisia i-a fost acceptată de seful statului.
Cea mai mare parte a atenţiei acordate acestor alegeri s-a concentrat pe cursa pentru postul de primar al Taipeiului, care a fost câştigată de un candidat independent susţinut de partidul de opoziţie DPP.
Fiecare preşedinte al Taiwanului a fost la un moment dat primar al capitalei Taipei.
Candidatul independent Ko Wen-Je a câştigat cursa poziţionându-se ca un susţinător al justiţiei sociale, în timp ce rivalul său din KMT, Sean Lien, a pus accentul pe atragerea de investiţii străine şi internaţionalizarea Taipeiului.
Legăturile din Taiwan şi China s-au îmbunătăţit de când preşedintele Ma a venit la putere în 2008.
China încă priveşte insula ca o parte a teritoriului ei după separarea acesteia la sfârşitul războiului civil din 1949, în urma căruia comuniştii au pus mâna pe putere în China continentală.