Premierul Rajoy îşi apără deciziile guvernării în faţa lui Aznar (revista presei spaniole)
alte articole
Bruxellesul pregăteşte o intervenţie financiară în Portugalia, fermitatea guvernului spaniol îi aduce la disperare pe partizanii ETA, iar scandalul de corupţie în care este implicat fostul trezorier al conservatorilor, Luis Barcenas, intră într-o nouă fază, după cum scriu luni cele mai importante cotidiene spaniole. Pe fondul acestor ştiri, unele dintre cotidienele centrale insistă asupra declaraţiilor premierului spaniol Mariano Rajoy, care şi-a apărat guvernarea în faţa fostului prim-ministru, Jose Maria Aznar.
Cotidianul El Pais scrie luni că Bruxellesul pregăteşte un ajutor financiar de precauţie pentru Portugalia, fără participarea FMI. Comisia Europeană negociază deja o intervenţie financiară uşoară cu Lisabona, precizează cotidianul spaniol citat. În plus, acesta urmăreşte şi situaţia din Egipt, unde cei care au dat lovitura de stat se confruntă divizaţi pentru conducerea ţării, pe fondul situaţiei generale: susţinătorii şi detractorii preşedintelui Mohamed Morsi adună din nou mulţimi de protestatari.
Fermitatea guvernului îi aduce la disperare pe partizanii ETA, titrează cotidianul ABC, care constată că unii dintre liderii stângii radicale basce recunosc, în conversaţiile lor, că militanţii Sortu (formaţiune politică a stângii radicale basce, n.r.) nu se mai pot baza pe nimic. Executivul spaniol va spori controlul asupra demnitarilor, pentru a evita spălarea de bani, mai arată acelaşi cotidian spaniol, subliniind faptul că măsurile vor afecta 300.000 de persoane, printre care şeful statului, membri ai guvernului sau chiar judecători.
Rajoy crede că este încă devreme să i se judece guvernarea ţării, remarcă La Vanguardia, după ce premierul spaniol şi-a apărat politica în faţa lui Aznar, evitând totuşi să vorbească despre acuzaţiile fostului trezorier Luis Barcenas. Liderul Partidului Popular a recunoscut, în acelaşi timp, că Spania nu merge bine, însă lucrurile s-au îmbunătăţit.
Cotidianul La Razon scrie despre acelaşi subiect: Rajoy îşi revendică guvernarea în faţa lui Aznar şi susţine că 'nimeni nu va putea spune că nu am luat decizii'. Actualul premier anunţă la închiderea unei şcoli de vară o reformă fiscală pentru sprijinirea familiilor, iar fostul şef al guvernului, Jose Maria Aznar, îndeamnă PP să ia notă de propunerile sale, fără să judece guvernul.
Cotidianul catalan El Periodico relatează faptul că, odată ce fostul trezorier conservator Luis Barcenas a mărturisit pentru cotidianul El Mundo cum funcţiona reţeaua de spălare de bani care servea finanţării formaţiunii conservatoare, scandalul de corupţie intră într-o nouă fază. Barcenas dezvăluie lucruri care nu plac liderilor PP şi ameninţă cu mai multe informaţii, după cum arată cotidianul catalan citat. Conservatorii vor încerca să se apere cu nula credibilitate a celui care îi denunţă, mai arată El Periodico de Catalunya.
După dezvăluirile făcute cu doar o zi înainte, cotidianul El Mundo scrie, la rândul său, despre obligaţia lui Bárcenas de a vorbi în faţa unui judecător. Dezvăluirile făcute de Luis Bárcenas directorului El Mundo, despre finanţarea ilegală a PP din ultimii 20 de ani şi relaţiile cu Mariano Rajoy, au provocat convulsii în sânul conducerii formaţiunii conservatoare, după cum constată cotidianul citat. Directorul El Mundo, Pedro J. Ramírez, a discutat, cu doar câteva zile înainte ca Bárcenas să intre la închisoare, despre cum funcţiona reţeaua de finanţare ilegală a PP, cum organiza fostul trezorier contabilitatea ascunsă a formaţiunii şi cum se foloseau banii obţinuţi ilegal, insinuând că tot ce s-a publicat până acum constituie doar o mică parte din toată reţeaua şi avertizând că difuzarea tuturor documentelor ar duce la căderea guvernului.