Premierul Iurie Leancă: Nu am ce să-mi reproşez în privinţa deteriorării relaţiilor cu Rusia
alte articole
Conducerea Republicii Moldova, inclusiv guvernul, nu are nicio vină pentru deteriorarea relaţiilor cu Rusia, a declarat premierul Iurie Leancă, într-un interviu acordat marţi seara postului de televiziune TVC-21, în contextul în care la 30 noiembrie urmează să se desfăşoare alegeri parlamentare în Republica Moldova.
Referindu-se la stadiul actual al raporturilor cu Rusia, Leancă a spus că Moscova nu vrea, pur si simplu, să accepte că Republica Moldova a ales calea integrării europene, potrivit IPN.
'Deseori îmi analizez activitatea, poate am greşit cu ceva. Dar nu găsesc motive să-mi reproşez ceva pentru deteriorarea relaţiilor cu Federaţia Rusă. Noi tot timpul am fost sinceri şi deschişi în raport cu Federaţia Rusă. Nu o dată le-am explicat celor din conducerea de la Moscova că alegerea vectorului european pentru noi nu reprezintă un proiect geopolitic, ci doar o cale de dezvoltare. Pur si simplu tindem spre o dezvoltare europeană, ne dorim şi noi să avem o ţară prosperă, un nivel de trai mai bun, să învingem corupţia', a argumentat Iurie Leancă.
Republica Moldova nu are probleme în relaţiile sale cu Uniunea vamală sau cu CSI (Comunitatea Statelor Independente), a spus Leancă. 'Problema noastră este doar Federaţia Rusă. Cu toate celelalte state membre ale CSI sau ale Uniunii vamale avem relaţii foarte bune de colaborare, inclusiv economică', a subliniat primul ministru moldovean.
Embargourile impuse de către Federaţia Rusă la produsele moldoveneşti - după ce Republica Moldova a semnat Acordul de asociere la UE - au lovit dur atât în producătorii moldoveni, cât şi în consumatorii ruşi, a menţionat şeful executivului de la Chişinău. 'Până în prezent nu am primit argumente justificate din partea guvernului de la Moscova despre necesitatea impunerii restricţiilor la importul produselor moldoveneşti', a adăugat el.
În pofida tensiunilor actuale în relaţiile moldo-ruse, Leancă manifestă optimism în ceea ce priveşte îmbunătăţirea raporturilor Chişinăului cu Moscova. În opinia sa, contractul semnat marţi, la Chişinău, cu vicepreşedintele Gazprom, Aleksandr Medvedev, privind livrarea gazelor ruseşti pe anul viitor prevede o reducere cu 45 de dolari a preţului la gaze pentru Republica Moldova, ceea ce, potrivit lui, este un semnal bun.
'Acest război se va sfârşi. Noi nu vrem să pierdem piaţa din Est, chiar dacă am început promovarea produselor moldoveneşti pe alte pieţe. Vom depăşi şi această perioadă dificilă şi vom reveni pe piaţa rusă. Dar cu produse de o calitate mult mai înaltă şi conform standardelor europene', a declarat premierul moldovean, adresându-se electorilor moldoveni, dintre care o parte sunt susţinători ai partidelor de stânga, care promovează apropierea de Rusia.