Predoiu: Avem încă MCV pentru că Ponta nu a făcut decât să submineze justiţia în ultimii trei ani
alte articole
Prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, a explicat marţi seară, la Realitatea Tv, că motivul pentru care ţara noastră se află încă, după opt ani de zile, sub instrumentul instituit de Comisia Europeană, numit Mecanismul de Cooperare şi Verificare, este că, în ultimii trei ani de zile, premierul Ponta "nu a făcut decât să submineze justiţia", iar Guvernul condus de acesta nu a înţeles importanţa acestui obiectiv.
Noul preşedinte Klaus Iohannis a pledat pentru ridicarea MCV până la sfârşitului acestui an, fapt care a stârnit o serie de reacţii negative. Deşi renunţarea la acesta este dezideratul oricărui stat care-l are, mecanismul este considerat a fi cea mai mare garanţie că justiţia îşi va continua evoluţia pozitivă, iar cum este foarte puţin probabil ca până la sfârşitul lui 2015 să terminăm cu problemele de corupţie şi reforma devine ireversibilă, mulţi au criticat dur poziţia preşedintelui.
Chiar şefa Curţii Supreme, Livia Stanciu, l-a contrazis pe Iohannis, subliniind că MCV este o necesitate în contextul în care ţara noastră are încă multe obiective nefinalizate. Predoiu însă, are o altă abordare a problemei. El nu îşi critică fostul coleg de alianţă şi nici nu vorbeşte despre cât este de oportună sau nu ridicarea MCV, ci dă vina pe premierul Victor Ponta pentru faptul că până acum nu am reuşit să scăpăm de acest mecanism.
"În primul rând, Mecanismul de Cooperare şi Verificare a fost introdus printr-o decizie a Comisiei Europene, din decembrie 2006, prin urmare, tot printr-o decizie ar urma sa fie ridicat, în momentul în care condiţionalităţile se constată a fi îndeplinite. Ce înseamnă aceste condiţionalităţi? Înseamnă instrumente de măsurare a performanţei justiţiei, sistemului judiciar, dar şi a politicului faţă de justiţie şi cred că prima întrebare pe care trebuie să o punem, astăzi, înainte de a ne întreba ce se va întâmpla la sfârşitul acestui an este de ce mai avem acest MCV, pentru că dacă am examina doar performanţa justiţiei din ultimii ani, am vedea că aceste condiţionalităţi sunt, în mare măsură, îndeplinite", a declarat Cătălin Predoiu.
În opinia prim-vicepreşedintelui PNL, problema este, de fapt, la performanţa politicului faţă de justiţie, iar principalul vinovat la acest capitol este Victor Ponta. Mai mult, Predoiu susţine că România a fost foarte aproape de ridicare în vara lui 2012, însă acest lucru a fost împiedicat de Guvernul Ponta care "nu a înţeles că e un obiectiv esenţial pentru România."
"Problema este la performanţa politicului faţă de justiţie. Noi, astăzi, avem încă, după opt ani, Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru că, în ultimii trei ani de zile, premierul Ponta nu a făcut decât să submineze justiţia. Vă invit să observaţi şi să ne reamintim declaraţiile repetate ale premierului Ponta la adresa procurorilor, la adresa instanţei, antepronunţări cu o zi-două înainte de verdicte în dosarele importante de corupţie (...) Vă invit să observaţi că domnul Ponta a refuzat să sprijine cererile de ridicare a imunităţii şi de acordare a avizelor pentru cererile procurorilor", a adăugat acesta.
"Prima concluzie este că, astăzi, avem un MCV, deşi în vara lui 2012 am fost foarte aproape să îl ridicăm, pentru că tot ce a făcut Ponta în funcţia de premier a fost să submineze eforturile justiţiei. Eram ministru şi ştiu ce discutam cu CE şi cum a arătat raportul preliminar de evaluare tehnică a experţilor veniţi înainte de redactarea din vară şi ştiu că erau gata-gata să introducă paragrafe, în acest raport, care să fi deschis calea către ridicarea MCV-ului, pentru a permite intrarea în spaţiul Schengen. Aceste obiective au fost ratate pentru că actualul Guvern al domnului Ponta, de trei ani de zile nu a înţeles că e un obiectiv esenţial pentru România", a explicat spus Predoiu.