Practicata corespunzator, acvacultura poate avea beneficii insemnate
In ciuda posibilelor probleme de mediu, specialistii sustin ca acvacultura ar putea ajuta la stimularea regenerarii populatiilor naturale de pesti si altor specii acvatice — si ar putea oferi mancarea si veniturile atat de necesare, in special pentru micii agricultori din tarile in curs de dezvoltare.
Acvacultura este practicata de mii de ani. Jim Diana, profesor de resurse naturale de la Universitatea din Michigan, arata ca primul text scris despre acvacultura a fost publicat in China, in jurul anului 400 i.Hr.
Asia continua sa domine in ceea ce priveste cresterea pestilor sau a altor specii acvatice, insumand aproximativ 92% din productia mondiala.
"Dar”, spune Diana, "acvacultura se practica si in Statele Unite si, de fapt, pe fiecare continent, cu exceptia Antarcticii”.
Potrivit organizatiei Alimentatie si Agricultura a Natiunilor Unite, productia anuala din pescuitul comercial a ajuns la aproape 95 de milioane de tone metrice, in timp ce, din 1970, acvacultura a crescut in fiecare an cu aproape 9 %. In 2005 crescatorii de pesti au produs 48 de milioane de tone metrice — o treime din recolta mondiala.
"Si daca aceasta cifra este luata in considerare in functie de cat mananca oamenii”, spune Diana, "probabil, acvacultura produce cam 50% din totalul pestilor consumati, deoarece o mare parte din captura pescuita nu intra la consum.”
Dar, mai observa Diana, exista un impact asupra mediului asociat cu unele tipuri de acvacultura. El le descrie intr-un articol din numarul din ianuarie al revistei Bio Science.
Probabil, cea mai grava ar fi problema raspandirii speciilor aclimatizate sau a celor crescute in mod special, atunci cand pestii scapa din lacurile artificiale sau din custi. Diana sustine ca cea mai buna modalitate de a evita raspandirea speciilor invazive este cresterea doar a speciilor indigene.
Alte probleme posibile includ poluarea nutritiva provenita de la hranire si de la productia de deseuri in exces, precum problema curatirii pamantului sensibil din punct de vedere al mediului pentru a crea lacuri de acumulare. De asemenea, cand lacurile sunt umplute cu apa sarata — pentru crevete, de exemplu — sarea poate contamina solul.
Ca un alt punct in minus, Diana arata folosirea pentru cresterea sau pentru hrana pestilor, a rezervelor salbatice care sunt in scadere.
Diana subliniaza faptul ca atunci cand este practicata corespunzator si durabil, acvacultura poate aduce beneficii mediului prin reducerea daunelor cauzate de pescuitul comercial si chiar prin ajutorul dat la reconstructia populatiilor salbatice.
Don Webster, un specialist de la Universitatea Maryland, este de acord cu aceste afirmatii. De la sfarsitul anilor ‘70 el s-a ocupat cu sustinerea productiei acvaculturii din zona de mijloc a Atlanticului — in mod special in Golful Chesapeake, cel mai mare estuar din regiune. Specialitatea lui este cresterea stridiilor.
Webster spune ca atunci cand el a inceput sa lucreze in Maryland, in Golful Chesapeake existau probabil cateva mii de oameni care adunau stridii.
"In acest moment, industria noastra are aproximativ 150 de oameni care mai lucreaza la cresterea stridiilor. Nu sunt multi.”
Boala, calitatea slaba a apei si deceniile in care s-au adunat stridii peste masura, au redus drastic populatia naturala de stridii a golfului.
Webster vede acvacultura ca o modalitate de a aduce stridiile inapoi. "Samanta” din crescatorie — stridii tinere crescute in crescatorie - este folosita la recrearea populatiei de stridii in locuri unde recoltarea lor este interzisa.
Golful Chesapeake, odata plin cu stridii, este acum aproape de colaps din cauza recoltelor peste masura, a bolii si a poluarii.
Pe langa aceste locuri protejate, spune Webster, exista si rezerve controlate, de unde stridiile bolnave sunt scoase si sunt inlocuite cu seminte de stridii sanatoase. Stridiilor li se permite sa creasca pana cand 60% dintre ele ajung la cel putin 10 centimetri lungime. Odata ce stridiile au ajuns la marimea corespunzatoare maturitatii, rezervele sunt deschise recoltei, sustinand pescuitul comercial.
De asemenea, Diana observa si beneficiile importante ale acvaculturii, in special pentru oamenii din tarile in curs de dezvoltare. Spre deosebire de pescuitul comercial, majoritatea realizat cu ajutorul navoadelor, Diana spune ca, in tarile in curs de dezvoltare, acvacultura este de obicei practicata de micii producatori.
"Asadar, eu consider ca ajuta mai mult in ceea ce priveste locurile de munca si calitatea vietii din zona respectiva decat o face pescuitul comercial,” a afirmat el.
De asemenea, acvacultura contribuie la siguranta alimentatiei locale si genereaza venituri.
Cererea mondiala pentru fructele de mare este asteptata sa creasca si Diana prezice ca acvacultura va continua sa fie sistemul de productie alimentara care se va dezvolta cel mai repede.