Ponta: Tudose a reuşit să scape de cei mai importanţi soldaţi ai “Cartelului de la Tel Drum” . Urmează repriza doi

În Guvern a rămas, dintre fidelii lui Dragnea, doar Carmen Dan. Iar dacă Tudose rezistă şi nu pune în locul celor demisionaţi ieri "slugi credincioase" ale liderului PSD, schimbarea va fi importantă, opinează Ponta.
Loredana Diacu
13.10.2017

alte articole

Victor Ponta (Eugen Horoiu)
Loredana Diacu
13.10.2017

Şedinţa de joi a liderilor PSD - în urma căreia Shhaideh, Plumb şi Cuc au demisionat - a demonstrat că lupta lui Dragnea cu "Sistemul" este o uriaşă păcăleală şi că nimeni nu se poate baza pe ajutorul lui Daddy, care se salvează, întotdeauna, doar pe el, a opinat, Victor Ponta, pe pagina sa de Facebook.

Tudose a reuşit ieri să-i scoată din Guvern pe cei mai importanţi soldaţi ai cartelului Tel Drum, mai arată Ponta:

''După ce că avem circ în loc de guvernare - avem circ pe reprize :

Repriza 1 - Tudose a reuşit să scape din Guvern de cei mai importanţi soldaţi ai “Cartelului de la Teldrum” - Mihai Busuioc, Sevil Shhaideh şi Razvan Cuc (acţiunea DNA este doar un pretext total neinspirat) / a rămas Carmen Dan ca ultima redută a “Cartelului” / Rovana Plumb este victima colaterală pentru că oricum Dragnea nu avea de gând să se lupte pentru ea ( şi nici măcar pentru fondurile europene care vor fi gestionate de al 4 lea ministru în mai puţin de un an - ce iresponsabilitate!!!).

Repriza 2 - dacă în locul acestora ( mai ales SGG şi MDRAP) Tudose rezistă şi nu pune alte slugi credincioase ale lui Dragnea atunci schimbarea este importantă - o să vedem mâine,

Concluzie 1 - încă o dată s-a văzut că cine se bazează la nevoie pe ajutorul lui Dragnea are până la urmă soarta crudă a lui Vali Preda şi a multor altora - “Daddy” se salvează întotdeauna doar pe el ( în special îmi pare rău pt Sevil dar cred că trebuia să se aştepte la asta) / iar idealiştii şi naivii gen Liviu Pleşoianu au avut încă o dovadă că aşa zisa luptă a lui Dragnea cu “Sistemul” este doar o uriaşă păcăleală!" ", scrie fostul premier, în contextul în care vineri, CExN se va întruni pentru a stabili noii miniştri.

Ponta mai remarcă, în postare sa, că liderii PSD au căzut în ridicol votând demisii şi ar trebui să îşi dea toţi demisiile după aşa o mascaradă.

"Concluzie 2 - membrii CEX al PSD s-au comportat iar halucinant jucând în scenariile scrise de Dragnea şi au căzut în ridicol la final / să supui la vot demisii e de cascadorii râsului - după acel vot să îşi dea totuşi demisiile e de cascadorii plânsului / majoritatea celor de acolo îi cunosc, îmi sunt prieteni şi îi respect - nu îi înţeleg cum participă la asemenea mascaradă!

Concluzia finală: şi eu şi mulţi români am votat PSD în Decembrie 2016 pentru cu totul si cu totul altceva! Niciodată în politica noastră nu a fost aşa o prăpastie între ce au promis nişte oameni şi ce au făcut; poate doar la Băsescu ( inventatorul şi modelul lui Dragnea) ! Mare păcat!", concluzionează Ponta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor