Ponta: Pentru rambursarea CASS din pensii, pe spaţiul actual fiscal sunt asigurate trei luni
alte articole
Pentru rambursarea CASS din pensii, pe spaţiul actual fiscal sunt asigurate trei din cele 16 tranşe, a declarat Victor Ponta la Bruxelles.
Ponta fost rugat să comenteze o declaraţie a lui Florin Georgescu prin care acesta dădea de înţeles că pe disponibilităţile financiare din acest moment din cele 16 tranşe de rambursare nu sunt asigurate decât trei. "Pentru rambursarea pensiilor lunară, în acest moment, pe spaţiul actual, sunt asigurate cele trei luni, iar până la următoarea misiune a FMI, Ministerul de Finanţe şi toate ministerele de linie au obligaţia de a asigura restul sumei necesare pentru 2012, este obligaţia politică a actualului Guvern, adoptată şi însuşită în prima şedinţă", a răspuns primul-ministru.
El a confimat şi că "nu umblăm la taxe şi la impozite în acest an, pentru că avem un buget, suntem la jumătatea anului şi ar fi destul de greu să schimbăm din mers". "În mod sigur însă pentru bugetul pe 2013, care va cuprinde noua viziune a USL şi care sper că va fi confirmată prin votul de la alegerile parlamentare, vor exista schimbări fundamentale, atât referitoare la TVA-ul diferenţiat, contribuţii de asigurări sociale, asta însă în 2013", a adăugat Victor Ponta.