Victor Ponta: A sosit momentul ca relansarea economică să se producă sub imperiul solidarităţii

Victor Ponta. (www.psd.ro)
Epoch Times România
09.05.2012

Prim-ministrul Victor Ponta scrie miercuri pe blogul său că misiunea pe care şi-o asumă pentru România europeană, de Ziua Europei, este relansarea economică sub imperiul solidarităţii iar creşterea sustenabilă şi crearea de noi locuri de muncă să ia locul austerităţii.

 

"Astăzi celebrăm Ziua Europei! Se împlinesc 62 de ani de la primul pas făcut în direcţia unei Europe unite. O Europă în primul rând a solidarităţii - principiul fundamental pe care se sprijină viitorul construcţiei europene şi, din nefericire, principiul cel mai puternic lovit de austeritatea ultimilor ani. Tocmai de aceea, cred cu tărie că a sosit momentul ca relansarea economică să se producă sub imperiul solidarităţii, iar creşterea sustenabilă şi crearea de noi locuri de muncă să ia locul austerităţii. Acesta este deopotrivă crezul şi misiunea pe care mi-o asum pentru România europeană", subliniază premierul.

Ziua Europei este marcată miercuri la Bucureşti, ca şi pe întreg continentul, amintind de istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state.

Declaraţia Schuman a stat la baza amplului proces de construcţie a unei Europe unite.

Statele Beneluxului şi Italia s-au alăturat Franţei şi Germaniei şi la 18 aprilie 1951 a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda. Aceste state au semnat la 25 martie 1957 Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană.

Decizia serbării anuale a Zilei Europei la data de 9 mai a fost luată de Consiliul European de la Milano în 1985.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor