Ponta, ambasadorilor UE: Suntem determinaţi să lucrăm împreună pentru binele României şi Europei
Premierul Victor Ponta a participat miercuri, de Ziua Europei, împreună cu membrii Cabinetului, la o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene, acreditaţi la Bucureşti, pe care i-a asigurat de determinarea Guvernului de a-şi îndeplini angajamentele asumate faţă de UE.
“Această zi specială este cel mai bun prilej să vă asigur că suntem cu adevărat determinaţi să lucrăm împreună pentru binele României şi al Europei”, a transmis şeful Executivului ambasadorilor europeni acreditaţi la Bucureşti, potrivit unui comunicat al Executivului.
Primul-ministru a precizat că marţi, în Camera Deputaţilor, a fost adoptat cu o largă majoritate de voturi Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare, demers menit să transmită Europei un mesaj de responsabilitate, predictibilitate şi de colaborare în cadrul Uniunii Europene.
”Astăzi celebrăm Ziua Europei! Se împlinesc 62 de ani de la primul pas făcut în direcţia unei Europe Unite, o Europă în primul rând a solidarităţii - principiul fundamental pe care se sprjină viitorul construcţiei europene şi, din nefericire, principiul cel mai puternic lovit de austeritatea ultimilor ani. Tocmai de aceea, cred cu tărie că a sosit momentul ca relansarea economică să se producă sub imperiul solidarităţii, iar creşterea sustenabilă şi crearea de noi locuri de muncă să ia locul austerităţii. Acesta este, deopotrivă, crezul şi misiunea pe care mi le asum pentru România europeană! La mulţi ani tuturor cetăţenilor români, cetăţenilor europeni!”, a fost mesajul lui Ponta, de Ziua Europei.