Ponta: Există derapaje şi în ţările care au inventat democraţia occidentală
alte articole
Premierul Victor Ponta a atras atenţia că există derapaje de la statul de drept şi în ţările care au inventat democraţia şi a precizat că toate statele ar trebui judecate după aceleaşi criterii. Aceasta a fost replica lui Ponta la demersul anunţat de patru ţări care cer introducerea unui mecanism pentru combaterea încălcării statului de drept. Premierul s-a declarat de acord cu acest demers, dacă standardele vor fi aplicate în mod egal atât pentru România cât şi pentru alte state, informează Realitatea TV.
"Susţin standarde europene clare, cuantificabile, este un lucru foarte bun pentru România şi atunci fripturiştii vor rămâne fără multă muniţie în declaraţiile lor", a explicat premierul.
Ponta s-a referit la derapaje grave de la democraţie şi de la standardele europene care au avut loc în anii trecuţi, în state din estul Europei şi care nu au fost prezentate în vest pentru că aparţineau unor guverne de dreapta.
"Şi atunci guvernele de dreapta au întotdeauna dreptul să încalce mai mult standardele de drept şi mă refer la România. Eu mă refer la faptul că este un lucru foarte bun să existe nişte standarde clare. În al doilea rând cred că există un pericol ca tocmai în ţările fondatoare sau exemple pentru Uniunea Europeană să apară încălcări ale standardelor europene. Nu poţi să vorbeşti de discriminare împotriva altor cetăţeni ai UE, cred că şi neprimirea noastră în Schengen până la urmă tot pe discriminare se bazează, nu poţi să accepţi campanii oficiale care vorbesc despre români, bulgari sau unguri, că suntem toţi infractori sau mai ştiu eu ce. Deci există derapaje şi în ţările care au inventat democraţia occidentală, nu doar în cele noi, iar din punctul meu de vedere este extrem de benefic să existe nişte standarde clare şi un sistem de control foarte clar", a menţionat Ponta.
Printr-o scrisoare transmisă vineri preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, miniştrii de Externe ai Germaniei, Olandei, Danemarcei şi Finlandei îi cer să propună un mecanism de intervenţie împotriva statelor care încalcă statul de drept şi valorile fundamentale ale UE.
"Pot confirma primirea acestei scrisori semnate de cei patru miniştri de externe din Germania, Olanda, Danemarca şi Finlanda. Este o contribuţie interesantă care merge cam în aceeaşi direcţie cu ceea ce preşedintele Barroso a prezentat în discursul său despre starea Uniunii (...) Noi ne dorim să continuăm să lucrăm la aceste aspecte şi considerăm această scrisoare ca o importantă contribuţie", a afirmat Pia Ahrenkilde-Hansen, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.
Pia Ahrenkilde-Hansen a reluat apoi ideile exprimate de Barroso în 12 septembrie 2012, în discursul său din Parlamentul European despre starea Uniunii, când a arătat că este nevoie de un mecanism de protecţie în statele membre a principiilor şi valorilor democratice europene şi statului de drept.