Pomeni ”din suflet” roşu. Cozonac de la fundaţia Galinei Dodon pentru persoanele în etate din Moldova

Acţiunile de caritate trebuie să fie transparente, însă fundaţia de caritate a Primei Doamne nu prezintă nici un act în acest sens, atenţionează experţi de la Chişinău.
Pomeni de la Fundaţia Galinei Dodon, cu ocazia sărbătorilor de Paşti (facebook.com/dodon igor)
Ştefan Sârbu
02.04.2018

Cu ocazia sărbătorilor de Paşti, Fundaţia de binefacere a Primei Doamne - ”Din suflet” - organizează o acţiune de caritate pentru persoanele în etate şi social-vulnerabile din Republica Moldova.

Astfel, potrivit unei postări a preşedintelui Igor Dodon pe pagina sa de socializare, pe parcursul acestei săptămâni, peste 12 mii de persoane de pe tot teritoriul ţării, vor beneficia de câte un colet cu produse alimentare, precum şi un cozonac, din partea Fundaţiei ”Din suflet”. ”Suntem mereu alături de persoanele care au nevoie de ajutorul şi susţinerea noastră.”

De menţionat că în 2011, Igor Dodon a înfiinţat Fundaţia de binefacere „Soluţia” care, după ce acesta a ocupat fotoliul de preşedinte al Republicii Moldova, a intrat în umbră, locul ei fiind ocupat de Fundaţia „Din suflet” condusă de soţia şefului statului, Galina Dodon, care refuză în permanenţă să facă comentarii privind sursele de finanţare.

Experta în politici sociale de la IDIS Viitorul Viorica Antonov a remarcat în context că acţiunile de caritate trebuie să fie transparente, însă fundaţia de caritate a Primei Doamne nu prezintă nici un act în acest sens.

În cadrul unei întrevederi recente a lui Igor Dodon cu ambasadorul Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Zhang Yinghong, şeful statului a ţinut să-i mulţumească acestuia dar şi Guvernului Chinei pentru sprijinul acordat fundaţiei de binefacere a Primei Doamne „Din suflet”. De atenţionat însă că problema donaţiilor din partea comuniştilor este că acestea sunt întotdeauna ”otrăvite”, determinând slugărnicia oficialilor moldoveni în faţa regimului de la Beijing care nu mai este un secret.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor