Politolog: Călin Georgescu nu poate fi salvatorul României. E creaţia serviciilor de securitate externă comunistă
Politologul Ioan Stanomir a opinat, în podcastul "THIS IS THE STORY" realizat de Tudor Muşat, că fostul prezidenţiabil Călin Georgescu, aspirant la şefia statului român, nu poate fi "salvatorul României", el fiind o "creaţie a serviciilor de securitate externă comunistă"
Jurnalist: Apropo de acest racord cu momentul alegerilor, vă întreb, că e foarte important şi are legătură cu discuţia noastră despre sistem. Cât mai poate continua şarada asta cu alegerile anulate, ca să rămână tot fosta garnitură la butoane, apropo de acest sistem? Adică, ori se sparge buba şi iese Georgescu până la urmă, inevitabil, ori propune aşa-zisul sistem pe cineva care să refacă încrederea oamenilor în stat şi în politică, încredere trădată de Iohannis, Ciolacu & Co., sau nu va fi nicio schimbare, lucrurile rămân la fel? Care-i pronosticul?
Ioan Stanomir: Eu nu fac pronosticuri, vă spun doar ceea ce gândesc. Călin Georgescu nu poate fi salvatorul României. Cineva care este o creaţie a serviciilor noastre de securitate externă comunistă nu poate fi salvatorul României. Noi nu cred că avem nevoie de salvatori, noi avem nevoie de o anumită competenţă, o anumită onestitate şi, în primul rând, avem nevoie de comunicare şi de refacerea încrederii. Eu m-am temut întotdeauna de cei care ne vântură ideea statelor perfecte şi a utopiilor.
Singurul element în care noi trebuie să investim este libertatea. Pentru că libertatea face posibilă şi demnitatea umană. Doar o societate liberă poate să fie o societate în care fiecare dintre compatrioţii noştri să fie preţuit. Dacă investeşti în utopii, vei investi în tiranii şi în despotism. Valoarea în care se regăsesc sau ar putea să se regăsească sau ar trebui să se regăsească toţi este libertatea.
Atenţie! Libertatea este precondiţia egalităţii.
Singura egalitate nenegociabilă este egalitatea în faţa legii, pentru că, fiind egal în faţa legii, noi toţi putem fi liberi. Eu nu mă pot duce în faţa unui compatriot al meu care lucrează într-o patiserie şi să-i spun aşa: ştii, stimate domn sau doamnă, eu sunt elitist şi, pentru că am citit mai multe decât tine, tu trebuie să taci din gură. Eu cred că o comunicare corectă ar suna aşa: pentru că eu, poate, mi-am petrecut mai mult timp citind, aş putea să te invit să fii alături de mine pe un drum care să permită întâlnirea dintre experienţele noastre, dintre experienţa mea ca om care a citit şi experienţa ta ca om care a muncit în zone care îmi sunt mie străine. Şi din această întâlnire, sub semnul demnităţii şi al decenţei, să apară înţelegerea.
Şi aş spune la final: stânga radicală şi dreapta radicală nu au monopolul comunicării în numele poporului. Comuniştii s-au bătut cu cărămida în piept din momentul naşterii primului stat al muncitorilor şi ţăranilor, că ei vorbeau în numele muncitorilor. Dar aş vrea să spun că ei, atunci când au avut de-a face în România cu muncitori precum Vasile Paraschiv, care doreau să fondeze un sindicat liber, l-au umplut de vânătăi în bătaie şi l-au internat la casa de nebuni.
Atunci când regimul comunist s-a întâlnit cu Lech Wałęsa, care era muncitor, care a fost răspunsul? Un regim totalitar comunist, şi asta aş vrea să fie bine înţeles de toată lumea, este un regim care a negat, în primul rând, demnitatea muncii. Cei care muncesc – şi nu are nimic comunist această expresie – cei care muncesc şi nu îşi văd demnitatea muncii lor respectată nu sunt liberi. Politica demnităţii umane, fie că-i liberală, conservatoare, social-democrată, creştin-democrată, trebuie să pornească de la acest imperativ al recunoaşterii demnităţii, libertăţii şi respectului.
Dacă nu o facem... Repet, cine are curiozitate să vadă cum arăta Vasile Paraschiv după tratamentul la care l-a expus Securitatea noastră patriotică, ar fi bine să o facă şi să se gândească şi la cazul inginerului Gheorghe Ursu, cel care a ţinut un jurnal şi care a fost trădat şi a fost ucis în bătaie de cei puşi de Securitate să facă acest lucru. Şi, până astăzi, Andrei Ursu se luptă pentru a da dreptate tatălui său. Oameni ca Gheorghe Ursu, Dumnezeu să-l ierte, au onorat această ţară. Şi noi nu avem niciodată dreptul să spunem că persoanele care l-au prigonit pe Gheorghe Ursu au apărat statul nostru. Nu. Ei apărau un stat numit Republica Socialistă România. Republica Socialistă România era statul lor, nu era statul celor care se sculau la prima oră, munceau şi se întorceau ca să-şi crească o familie.
Noi avem o armă pe care nu o aveam înainte: libertatea de expresie. Avem libertatea de a contesta şi avem libertatea de a spune nu. Poţi să fii invitat să furi, dar te forţează cineva să furi? Nu. Cei care cred în demnitatea muncii fură? Nu. Gândesc afaceri, gândesc startup-uri sau lucrează. Ca să fiu foarte explicit: cineva care îţi intră în apartament şi îţi repară o priză. Acea persoană valorează enorm, pentru că, în acel moment, acel om îşi dăruieşte din timpul şi din competenţa sa pentru a face ca existenţa noastră să meargă înainte. Deci, dacă tratezi cu dispreţ pe cei care repară o priză, cei care sunt instalatori, cei care lucrează în patiserie, cei care lucrează în construcţii, cei care sunt trataţi, cum spunea Hillary Clinton, într-un moment de elitism absolut, „cei de dispreţuit”...
Nimeni nu-i de dispreţuit, pentru că, dacă îi transmiţi omului din faţa ta dispreţul tău, demagogii vor intra pe partea cealaltă şi vor spune: veniţi la mine. Dar ei nu vor oferi decât pieire şi nefericire celor care se simt dispreţuiţi.
